La apus de Doamnă: ”The day we give in is the day we die”

A început la Gent. Campionatul Mondial de juniori, din 1963, pe care l-a cucerit. Scrimeră. Când a trecut la seniori, același ”obicei”, de a pleca acasă cu multe medalii: șapte la întrecerile internaționale. A prins Jocurile Olimpice din Mexic și, mai apoi, de la Munchen. Două ”bronzuri”. Au uns-o ”maestru emerit al sportului”, dar nu titlurile o încălzeau.

După ce s-a retras, a mers în birouri. În birourile Federației Române de Scrimă. Din 1982 până în 2013. Fetele și băieții pe care Doamna Ana Pascu le (îi) păstorea, n-au dezamăgit-o. Din contră, pe palierul respectiv am avut, mereu, rezultate. Niciodată nu s-au auzit scandaluri din curtea FR Scrimă. Pentru că Doamna Președinte impunea respect. Era eroul cu mască, într-o vreme în care COVID-ul nu exista în dicționar. Greii din străinătate o iubeau imens: membră a comisiei de reglementare a Federației Internaționale de Scrimă vreme de peste 22 de ani, arbitră, vice-președinte FIE. O Lady, un om despre care nimeni, niciodată, n-a putut născoci o vorbuliță urâtă.

• 134 de medalii a cucerit scrima românească în mandatul Doamnei Ana Pascu: nouă la Jocurile Olimpice, 57 la Campionatele Mondiale și 68 la cele Europene

Prin 2013 și-a dat seama că a obosit. Stătuse aproape trei decenii în fruntea federației, a predat ștafeta lui Mihai Covaliu, D’Artagnan-ul de la Sydney.

”Colectiv”: patru bacterii nosocomiale

Apoi a venit acel 30 octombrie 2015. ”Colectiv”. Alex Pascu era basistul și liderul trupei ”Goodbye to Gravity”. Îl dusese, de mic, la scrimă. ”Ăsta nu e sport!”, spunea atunci, alegând muzica. ”Tapeta cu cartoane de ouă, la 14 ani, adăpostul antiatomic al Federației, ca să poate repete cu colegii”, își amintea, pentru Gsp, Doamna Pascu. Alex a ieșit pe picioarele lui de acolo. Din Franța, prietenii cu ștaif ai doamnei Pascu au insitat: ”Avem totul pregătit, să vină aici!” A refuzat. ”Adică am gândit eu pentru el!” Garanția pentru transfer, 350.000 de euro, fusese obșinută de demnitarii din Hexagon, totul era ca la carte. A contactat mai multe bacterii agresive… Mama a vrut încredere în cei de aici. În oamenii cu halate, în aparate… Când l-au dus la Paris, era prea târziu. Alex s-a stins sus, în avion, în drum spre ”Orașul Luminilor”, în a 11-a zi a lui noiembrie.