„Nu mai poate vorbi” Un apropiat al lui Michael Schumacher a dat detalii despre starea fostului pilot de Formula 1: „Situaţia este foarte tristă”

Publicat: 26.03.2025, 18:30.

Michael Schumacher

Michael Schumacher în timpul Marelui Premiu al Braziliei din 2006

Michael Schumacher la Marele Premiu al Braziliei din 2006 / Profimedia Images

Reporterul RTL Felix Görner, apropiat de familia lui Michael Schumacher, a dat detalii despre starea de sănătate a septuplului campion mondial de Formula 1.

Reclamă

Potrivit acestuia, Michael Schumacher nu mai poate vorbi. Numai 20 de persoane au acces la marele campion de Formula 1, care a suferit un accident teribil la schi în decembrie 2013.

Reclamă

Noi detalii despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher

Este o situație foarte tristă”, a declarat Felix Görner pentru RTL, potrivit sportsmole.co.uk.

Este o persoană total dependentă de îngrijitori. Nu mai poate vorbi”, a adăugat Felix Görner.

Starea de sănătate a lui Michael Schumacher a fost un secret bine păstrat de familia fostului pilot de Formula 1, care a cucerit 7 titluri mondiale. Potrivit reporterului RTV, aceasta a fost cea mai bună abordare.

Există maximum 20 de persoane cărora li se permite să se apropie de el”, a dezvăluit Görner. „Și după părerea mea, aceasta este abordarea corectă. Pentru că familia acționează în interesul său”, a precizat reporterul RTL.

Acesta a explicat că Michael Schumacher a fost mereu discret atunci când a venit vorba de viaţa privată. Soţia lui Schumacher, Corinna şi fiul fostului mare pilot, Mick, au decis să păstreze tăcerea în privinţa stării de sănătate a legendei Formulei 1 pentru a-l proteja pe acesta. „Întotdeauna a fost complet protector cu viața sa privată și asta nu se va schimba”, a precizat Görner.

Familia lui Michael Schumacher a fost şantajată

Soţia lui Michael Schumacher a transmis un comunicat de presă după scandalul de şantaj în care a fost implicată familia fostului pilot. Corinna Schumacher se arăta „şocată” de pedeapsa primită de cei 3 bărbaţi care au şantajat-o.

Un fost agent de pază care a lucrat pentru familia lui Michael Schumacher şi alţi doi bărbaţi au fost condamnaţi în luna februarie a acestui an de tribunalul din oraşul german Wuppertal. Pedeapsa primită de cei 3 bărbaţi a înfuriat-o pe Corinna Schumacher.

Am depus apel împotriva unei decizii pe care o considerăm mult prea îngăduitoare. În opinia mea, domnul F a fost creierul din spatele acestei operațiuni. Cel mai mult sunt șocată de enorma trădare a încrederii. Ar trebui să primească o pedeapsă care să îi descurajeze pe cei care s-ar putea inspira din această poveste”, a transmis Corinna Schumacher prin intermediul unui comunicat de presă.

Condamnări prea uşoare pentru şantaj, acuza Corinna Schumacher

Un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost condamnat la trei ani de închisoare în Germania pentru că a încercat să şantajeze familia lui Michael Schumacher. El a ameninţat că va publica fotografii care să arate starea actuală a fostului campion de Formula 1. Acuzat de complicitate, fiul său a fost condamnat la o pedeapsă de şase luni de închisoare cu suspendare de către tribunalul din Wuppertal.

Principalul acuzat, Yilmaz T., ceruse 15 milioane de euro familiei Schumacher. El a ameninţat că va publica fotografii şi videoclipuri pe darkweb. Fiul său, Daniel, l-a ajutat să trimită mesaje de la o adresă de e-mail imposibil de urmărit din punct de vedere tehnic.

Pe lângă cei doi inculpaţi, un al treilea bărbat, care a lucrat ca agent de pază pentru familia lui Michael Schumacher până în martie 2021, a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare. Acesta a vândut principalului acuzat, în perioada octombrie 2022 – mai 2024, fotografii şi videoclipuri care îl înfăţişau pe Michael Schumacher înainte şi după accidentul suferit la schi, în 2013. Toate materialele fuseseră copiate, fără permisiune, în perioada când era angajat de familia fostului pilot.

De la accidentul său, suferit în staţiunea franceză de sporturi de iarnă Méribel, la sfârşitul anului 2013, Michael Schumacher nu a fost văzut în public şi a fost ţinut departe de presă. Septuplul campion mondial al Formulei 1 a suferit o accidentare gravă la cap şi a petrecut aproape şase luni în comă indusă. De atunci, Michael Schumacher a fost tratat la domiciliul său din Elveţia.

Reclamă
Recomandări
  • WTT Champions Incheon 2025 e în direct în AntenaPLAY între 1 şi 6 aprilie
  • PAOK - Olympiacos e duminică, de la ora 19:30, LIVE în AntenaPLAY
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    19:06

    Sorin Cârţu se teme înaintea meciului CFR Cluj-Universitatea Craiova! Mesaj direct pentru Mirel Rădoi: „Joci cu o echipă foarte bună”

    18:55

    Metalul Buzău – Rapid, 19:30, LIVE TEXT. CSM Reşiţa – Hermannstadt 0-4. Bătălie pentru semifinalele Cupei României

    18:40

    „Zidul Galben” ia cu asalt Viena! Câţi fani ai tricolorilor vor fi prezenţi la Austria-România. Meci crucial pentru naţionala lui Mircea Lucescu

    18:39

    Lovitura pe care o dă Dinamo pe piaţa transferurilor! Suma pe care o plătesc „câinii” pentru un jucător de la naţionala U21

    18:25

    Decizie surpriză după accidentarea lui Radu Drăguşin! Tottenham a dat interzis. De ce se tem londonezii

    17:48

    Reacţia lui Carlo Ancelotti după ce a fost audiat în procesul în care e judecat pentru evaziune fiscală! Ce le-a spus antrenorul judecătorilor

    1 Marius Şumudică, ca şi plecat de la Rapid! Anunţ incredibil despre viitorul lui: „Cum să stai când acţionarul te boxează zilnic?”s 2 Echipa gândită de Elias Charalambous la FCSB, pentru derby-ul cu Dinamo. Cine îi va înlocui pe Florin Tănase şi Adrian Şuts 3 FotoLionel Messi a fost atacat de fratele lui Jake Paul, iar bodyguard-ul starului argentinian vrea să intre în ring pentru el: „Trebuie să o facem!”s 4 Gică Hagi, gest uriaş în momentul în care Mircea Lucescu a început să vorbească! Toată sala a început să aplaudes 5 Alex Chipciu a făcut show după U Cluj – CFR Cluj 1-0: „Nu mai avem voie în America, poate mergem în Europa cu fotbalul”! Ce a spus de FCSBs 6 Revenire crucială la FCSB înaintea Derby de România! Jucătorul care s-a întors sub comanda lui Elias Charalambouss