Vicepreşedintele SUA, JD Vance, moment jenant sub privirile lui Donald Trump! Ce a spus după incident

Publicat: 15.04.2025, 9:21.

JD Vance cu trofeul

JD Vance a scăpat un trofeu sub privirile lui Donald Trump

JD Vance, surprins înainte de a scăpa trofeul - Profimedia Images

JD Vance a scăpat trofeul campionatului naţional de fotbal universitar în timp ce încerca să îl ridice în timpul unei festivităţi la Casa Albă pentru Ohio State Buckeyes, statul natal al vicepreşedintelui, relatează MSN.

Reclamă

La încheierea ceremoniei de pe peluza de sud a Casei Albe, Vance a început să ridice trofeul acordat statului Ohio pentru câştigarea meciului de campionat naţional din 2024 din cadrul College Football Playoff din ianuarie, însă – în timp ce fanfara Casei Albe cânta piesa „We are the Champions” a trupei Queen – nu a fost momentul triumfal pe care Vance îl spera.

JD Vance a scăpat trofeul campionatului naţional al statului Ohio, la festivitatea de la Casa Albă. Cum a reacţionat ulterior

Baza trofeului de 35 de kilograme s-a rupt în timp ce Vance îl ţinea în sus, ajutat de TreVeyon Henderson, fundaşul echipei Ohio State.

Cu Vance ţinând baza şi Henderson apucând mingea de aur, ruptura s-a produs atunci când au înclinat trofeul în loc să îl ridice direct în sus.

Vance a scăpat baza, dar, din fericire, un alt coechipier l-a ajutat să prindă partea principală a trofeului înainte ca acesta să cadă la pământ.

Pe măsură ce imaginile şi clipurile video s-au răspândit rapid pe reţelele de socializare, Vance a încercat să minimalizeze incidentul cu umor. „Nu am vrut ca nimeni după Ohio State să primească trofeul, aşa că am decis să îl rup”.

 

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    10:49

    Reacţia lui Mihai Stoica după faza controversată din CFR Cluj-Rapid: „Datorită lui n-a rămas în 10”

    10:12

    „Orice jucător e de vânzare” Antrenorul „câinilor” nu se opune transferului lui Politic la FCSB!

    9:53

    Florentino Perez şi Carlo Ancelotti l-au băgat în şedinţă pe Mbappe după ce a luat roşu! Ce i-au spus

    9:32

    Cota uriaşă pe care o are Real Madrid pentru calificarea în semifinalele Ligii Campionilor, după 0-3 în tur cu Arsenal

    9:06

    Cum l-a numit Ousmane Dembele pe Lionel Messi înainte de meciul crucial al PSG-ului cu Aston Villa

    8:50

    VIDEOOvidiu Ionescu, eliminat de la Cupa Mondială 2025! Meci spectaculos cu numărul 9 mondial

    1 Dinamo forţează transferul unui jucător din Liga 1. Noua ţintă a lui Zeljko Kopics 2 Adrian Şut a semnat cu o nouă firmă de impresariat şi a fost prezentat oficial: „Bun-venit”s 3 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 4 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 5 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 6 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls