La Melbourne am avut ploaia perfectă. Analiza lui Adrian Georgescu, după cursa „nebună” din Australia

Lando Norris, în cursa din Marele Premiu al Australiei/ Profimedia

Scriam în articolul de ieri că ”Marele Regizor a fost darnic cu noi: ne-a dăruit o cursă palpitantă, la limita fluturării steagului roșu”. De ce? În primul rând, pentru că a plouat.

Căderile de apă în această perioadă nu sunt caracteristice zonei, din punct de vedere statistic. Nu a mai plouat de 15 ani în timpul cursei de la Melbourne. În martie, când se desfășoară cursa, în Australia de-abia se termină vara. Este, de obicei, cald sau foarte cald.

Pe 28 martie 2010, la Melbourne, a fost tot un Mare Premiu delicios. Din 24 de piloți, zece nu au terminat cursa. Jenson Button (McLaren) a riscat în turul al șaptelea să monteze pneuri slick când toți ceilalți au ales să mai aștepte. Peste două tururi s-a dovedit că Jenson avusese dreptate și așa a câștigat englezul prima sa cursă pentru McLaren.

Adelaide 1989

Mai suportați o digresiune ”bătrânească”? Dacă nu, scuzați și săriți la următorul intertitlu.

Țin minte o astfel de cursă ploioasă la Antipozi, în 1989. Dar acel Mare Premiu al Australiei a fost la Adelaide și s-a disputat în noiembrie, când acolo e primăvară. A fost Marele Premiu de după celebra cursă de la Suzuka, când Senna și Prost s-au ciocnit. Senna a fost apoi descalificat, pentru că a repornit împins fiind de către stewarzi. McLaren a făcut apel la decizie, dar, două săptămâni mai târziu, la Adelaide, apelul încă nu fusese judecat, deci Senna mai păstra șanse teoretice la titlu.

În 1989, la Adelaide, a plouat de-a rupt. Prost și alți piloți nu au vrut să ia startul, din cauza condițiilor periculoase. Senna a obținut pole-ul și, evident, voia să concureze. Startul a fost amânat. Prost a luat totuși startul, dar după un tur s-a retras. Senna a început să zboare pe pistă și, la sfârșitul primului tur, avea un avans de 9 secunde (!!) în fața pilotului de pe locul al doilea. La sfârșitul celui de-al treilea tur, avea un avans de 23 de secunde. Deși victoria era asigurată, Senna a continuat să gonească.

Când l-a ajuns din urmă pe Martin Brundle, acesta a vrut să se dea la o parte, dar Senna, orbit de stropii aruncați de mașina acestuia, a intrat direct în aceasta. Astfel a pierdut chiar și șansa teoretică pe care o mai avea la titlu.

Ploaia, testul perfect

După părerea mea, reprizele scurte de ploaie nu aduc atât haos, cât supun piloții și echipele la mai multe tipuri de examene. Nu sunt un factor al dezordinii, ci un test de adaptare, căci domeniul competiției se extinde brusc. Vedem cât de buni sunt piloții pe ud, cum se adaptează la schimbarea de cauciucuri, cât de rapid se mișcă echipele la standuri, cât de bune sunt softurile care simulează schimbarea condițiilor, cât de intuitivi sunt strategii de cursă, în condițiile în care o sută de metri parcurși pe anvelope necorespunzătoare pot schimba cu 180 de grade destinul unei curse.

The perfect rain

Bineînțeles că, pentru asta, nu trebuie să plouă torențial și mult timp, căci asta poate atrage anularea cursei. Pe bună dreptate, dacă siguranța piloților e în pericol. Vă amintiți de așteptarea chinuitoare și inutilă de la Spa 2021? Cursa de la Suzuka din 2014 cred că nu a uitat-o nimeni. Chiar și despre MP de F1 din Melbourne s-a discutat schimbarea orei de start, după ce cursele de Supercars și F2 au fost anulate din cauza ploii și a vântului.

Scenariul ideal s-a desfășurat chiar la cursa de F1 din Melbourne. La start nu ploua, dar pista era udă. Prognoza era de 100% ploaie. Apoi ploaia a revenit, cu intensități și durate diferite, dar fără să fie un potop. Cât să schimbe datele problemei.

Dacă în engleză există expresia ”the perfect storm”, pentru mici evenimente neplăcute care se înlănțuiesc pentru a da naștere unei catastrofe, în F1 ar trebui să existe și una pentru un deznodământ exact pe dos: ”the perfect rain”.

Dar de ce e bună ploaia?

Încurajează adoptarea strategiilor alternative

Ați văzut, în cursa de duminica trecută, pariul făcut de cei de la Haas, care au rămas pe gume intermediare când pista se usca, pentru că se anunțase că, peste vreo 6 tururi urma să mai plouă? Pentru câteva tururi am fost fan Haas: am vrut să le iasă pariul și să câștige și ei o cursă. Sunt cea mai slabă echipă de pe grilă, dar puteau oferi o surpriză mare.

Dacă tot e un text cu digresiuni, iată încă una. Vă fac o confesiune: de mulți ani, pilotul meu favorit – după Kimi Raikkonen – e Nico Hülkenberg. Germanul deține un record all-time interesant: are cele mai multe starturi în F1 fără a fi urcat vreodată pe podium, pentru că nu a evoluat niciodată la o echipă bună. Aș fi vrut să urce și el măcar o dată pe podium. Nu-i nimic, data viitoare.

Sau ați văzut riscul asumat de cei de la Ferrari, care au făcut invers: când ploaia a început, în turul 44, toți au intrau pentru intermediare. Nu și mașinile roșii. Câteva tururi mai târziu, în T47, au urmat accidentele lui Bortoleto și Lawson, o nouă neutralizare, și de-abia atunci au făcut schimbul. Nu le-a ieșit, dar ar fi putut să le iasă.

Un domeniu al competiției mai larg

Și precizia aparaturii meteo sau comunicarea boxe-mașini contează.

În ceea ce-i privește pe cei de la Ferrari, dacă ați fost atenți la comunicările radio, ați văzut ceva interesant. Lui Piastri i s-a transmis, prin turul 37, că după turul 44 urma să înceapă o ploaie de intensitate 2 sau 3, care urma să dureze 4-5 tururi. Peste un timp, piloților Ferrari li s-a transmis că nu avea să fie cine-știe-ce ploaie. Ca urmare, s-a luat decizia – care avea să se dovedească greșită – ca ei să rămână pe pistă. Iar după cursă, Hamilton le-a reproșat exact acest fapt: ”Parcă spuneați că nu va ploua mult. Am pierdut o șansă foarte mare”.

Cine a primit informațiile cele mai rapide și cele mai bune? McLaren. Dar chiar și ei au fost luați prin suprindere de rafala iscată brusc, în timpul turului 44, care avea să-l facă pe Piastri să iasă în decor. Și, dacă ați observat, de trei ori a cerut Norris să se monteze preventiv gume adaptate la apariția ploii. Și de trei ori a fost refuzat. Pe bună dreptate: statistic, e mai bine să reacționezi la schimbarea condițiilor, chiar cu riscurile de rigoare, decât să le preîntâmpini greșit.

Testul suprem al adaptării

Ce înseamnă toate acestea? Haos? Nu. Un context pentru luarea unor decizii rapide, pentru adaptarea la condițiile în schimbare, pentru asumarea riscurilor și, mai ales, potențial clar de SPEC-TA-COL!

Poate că ideea veche a lui Bernie Ecclestone, de a monta aspersoare pe marginea circuitelor, care să fie puse uneori și pentru scurt timp în funcțiune, nu e chiar atât de rea.