Adio, dar rămân cu tine! Robert Lewandowski va fi prezent la antrenamentele lui Bayern, deşi vrea să se transfere cu orice preţ la Barcelona

De Dragoș Vasile
Publicat: 11.07.2022, 17:51

Robert Lewandowski este golgheterul lui Bayern Munchen

Ruptură totală între Robert Lewandowski şi Bayern

Robert Lewandowski este golgheterul lui Bayern Munchen / Profimedia

Robert Lewandowski (33 ani) va fi prezent la antrenamentele lui Bayern, deşi îşi doreşte cu orice preţ să se transfere la Barcelona. Cele două cluburi nu s-au înţeles până acum, astfel că atacantul este nevoit să aştepte.

Reclamă

Bayern cere 50 de milioane de euro în schimbul golgheterului Germaniei, însă problemele financiare o împiedică pe Barcelona să realizeze transferul.

Reclamă

Robert Lewandowski va fi prezent la antrenamentele lui Bayern

Astfel, neavând încotro, Robert Lewandowski va fi prezent la reluarea antrenamentelor echipei de marţi, anunţă Sky Sport. Sursa citată susţine că are informaţii potrivit cărora atacantul polonez Robert Lewandowski nu va lipsi de la şedinţa de pregătire de marţi.

Conform sursei citate, Lewandowski nu s-a râzgândit şi aşteaptă să se ajungă la o înţelegere între Bayern şi Barcelona.

„Nu vreau decât să plec de la Bayern. Loialitatea și respectul sunt mai importante decât munca în sine. Cel mai potrivit lucru ar fi să găsim o soluție împreună. Ceva din mine a murit. Vreau să plec de la Bayern pentru a avea parte de mai multe emoții în viața mea”, spunea Robert Lewandowski luna trecută, potrivit sport.onet.pl.

Bayern Munchen, replică istorică pentru Barcelona în cazul transferului lui „Lewa”

Bayern Munchen a avut o replică istorică pentru Barcelona, în legătură cu transferul lui Robert Lewandowski. Conform jurnalistului de la The Athletic, Raphael Honigstein, bavarezii i-au ironizat pe catalani.

Barcelona şi-ar fi dorit ca banii pe care îi vor cheltui pentru aducerea pe Camp Nou a lui Lewandowski să fie trimişi în conturile bavarezilor, în mai multe tranşe, în următorii doi ani. Campionii din Bundesliga au răspuns cu aroganţă.

„Bayern i-a spus Barcelonei că nu vrea să primească banii în rate pentru că nimeni nu poate garanta că Barcelona va mai exista în următorii ani. Aceştia vor toţi banii în această vară”, a spus Raphael Honigstein, citat de sportbible.com.

Pe de altă parte, starul lui Bayern Munchen își dorește să ajungă cu orice preț pe Camp Nou, iar ultima veste oferită de agentul său, Pini Zavahi, îi dă „aripi” polonezului, precum și oficialilor catalani.

Robert Lewandowski vrea să se lupte cu Karim Benzema în La Liga

„Lewa” are bagajele făcute și așteaptă transferul răsunător pe Camp Nou. Polonezul vrea să-i facă concurență lui Karim Benzema, “mașinăria de goluri” a lui Real Madrid.

Dezvăluirea impresionantă a fost făcută de Cezary Kucharsk, fostul agent al lui Lewandowski:

“Vrea să arate că e mai bun decât Benzema. Acesta este un alt motiv pentru care vrea să plece la Barca. Lewandowski nu are visuri. Pentru el, fotbalul este un job, iar el este foarte profesionist. Real Madrid și Barcelona sunt la același nivel.”, a spus Cezary Kucharsk, citat de cotidianul Marca.

Robert Lewandowski și Karim Benzema au marcat pe bandă rulantă în stagiunea precedentă. Atacantul lui Bayern a înscris de 50 de ori în toate competițiile, în timp ce vârful Realului a punctat de 44 de ori. Fiecare a contribuit la cucerirea titlului în campionatul intern, iar Benzema se poate lăuda și cu trofeul UEFA Champions League.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:52

Obiectivul neaşteptat anunţat de Mirel Rădoi! Dezvăluirea făcută după meciul cu Dinamo: „Ne uităm în spate”

23:45

Mihai Rotaru a anunţat ce trebuie să facă Universitatea Craiova pentru a câştiga titlul

23:36

„E o presiune imensă!” De ce nu vorbeşte Alexandru Mitriţă despre titlu. A spus-o după meciul cu Dinamo

23:28

Armand Duplantis şi Simone Biles, sportivii anului la Premiile Laureus

23:23

Ionuţ Negoiţă, după ce a fost surprins alături de acţionarii lui Dinamo: „La anul, cu achiziţii, vom putea mai mult”

23:21

Ştefan Baiaram s-a dezlănţuit după victoria cu Dinamo: „Nu le-a dat nicio şansă” + Ce spune despre lupta la titlu

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 VIDEOAlex Mitriţă a semnat de faţă cu Mirel Rădoi! Imaginile care i-au surprins pe fanii Craioveis