Constantin Budescu a făcut show cu maneliști după ce Argentina a câștigat Campionatul Mondial. ”De la Budescu, pentru Messi, Messi, Messi”. Imagini virale
De Dan Roșu
Publicat: 19.12.2022, 8:57
Constantin Budescu a făcut show cu maneliști după ce Argentina a câștigat Campionatul Mondial. Imediat după ultimul penalty al finalei, transformat de Montiel, Budi a explodat de bucurie.
Aflat cu colegii la un restaurant, acesta a început să strige ”Messi, Messi, Messi”, așa cum au făcut-o milioane de argentinieni pe parcursul Cupei Mondiale din Qatar.
Constantin Budescu a făcut show cu maneliști după ce Argentina a câștigat Campionatul Mondial
Apoi, Budescu a dat și bani la lăutari, ba chiar a dat și o dedicație pentru starul argentinian. ”De la Budescu, pentru Messi, Messi, Messi”, a răsunat în tot restaurantul.
@budescu_constantin10 #argentina#messi_king ♬ sunet original – budescu constantin(budy)
Pe de altă parte, sute de mii de argentinieni au ieşit pe străzi la Buenos Aires, extaziaţi după victoria Argentinei în finala Cupei Mondiale, în timp ce în Franţa dezamăgirea fanilor a fost extrem de mare.
Bucurie uriașă la Buenos Aires, după ce Argentina a devenit campioană mondială
„Nu-mi vine să cred! A fost greu, dar am reuşit, datorită lui Messi”, a spus Santiago, în vârstă de 13 ani, sărbătorind victoria împreună cu familia în faţa casei din Buenos Aires care a aparţinut fostului fotbalist Diego Maradona, cel care a condus echipa la triumful din 1986.
La Obelisc s-au strâns sute de mii de oameni, acesta fiind locul obişnuit de celebrare a victoriilor Argentinei. Şi în alte oraşe din ţara din America Latină oamenii au ieşit pe străzi.
”A fost un joc incredibil, uneori chinuitor”, a spus Diego Aburgeily, în vârstă de 46 de ani, care a aplaudat echipa naţională din suburbiile oraşului Buenos Aires. „Această echipă i-a făcut pe oameni să se îndrăgostească de ea pentru prima dată după decenii”., a spus el, conform Reuters.
Francezii, dezamăgiți după eșecul incredibil cu Argentina
Fanii francezi de fotbal consternaţi s-au uitat în gol la ecranele televizoarelor din barurile şi localurle din toată ţara, după ce Argentina a câştigat a treia Cupă Mondială în finala plină de dramă de duminică.
Ei au început să creadă că Franţa poate câştiga, după revenirea spectaculoasă a francezilor conduşi de Kylian Mbappe.
„Este atât de dezamăgitor. Ne-am revenit şi am crezut că putem reuşi”, a spus un suporter Romain Cyne.
„Să pierzi la penaltiuri este oribil”, a afirmat un elev, Ousman Diaw. „Messi merită totuşi. Este un jucător bun şi a reuşit totul, în afară de asta.”
- Lionel Messi a câștigat Cupa Mondială
- Messi a fost desemnat jucătorul turneului
- Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
- Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00