Lionel Messi, prima reacţie după ce a văzut lotul Argentinei pentru Campionatul Mondial din Qatar: „Nu vom fi campioni de la început!”
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 12.11.2022, 9:17
Lionel Messi a avut o primă reacţie după ce a văzut lotul Argentinei pentru Campionatul Mondial din Qatar, care va avea loc între 20 noiembrie şi 18 decembrie. Starul de 35 de ani, aflat probabil la ultimul turneu final, a avut un mesaj pentru conaţionalii săi.
Messi a făcut comparaţie cu ceea ce s-a întâmplat în 2014, când „pumele” au ajuns până în finală. Cu el pe teren, Argentina a pierdut meciul jucat cu trofeul pe masă în faţa Germaniei. Gotze a marcat singurul gol în minutul 113.
Lionel Messi, prima reacţie după ce a văzut lotul Argentinei pentru Campionatul Mondial din Qatar
„La prima ediţie la care am participat eram foarte tânăr. Mi-a plăcut şi în acelaşi timp am avut inocenţa şi furia de a vrea să joc, de a vrea mai mult. Apoi Mondialul din 2014, unde ne-am descurcat foarte bine şi a fost o experienţă de neuitat. Mi-a plăcut mult şi mi-a devenit mai clar că cel mai important lucru este ca grupul să fie puternic şi unit. Aşa, pe termen lung, îţi poţi îndeplini obiectivul.
Astăzi sunt multe asemănări între acest grup şi cel din 2014 şi procesul care se întinde până la finalul Campionatului Mondial. Mi se pare foarte asemănător modul în care a fost alcătuit grupul. Cred că am învăţat să încep bine şi Campionatul Mondial şi să câştig primul meci, cred că este fundamental şi te marchează pentru tot restul turneului final.
La nivel de presiune, cred că trebuie să ne izolăm de tot ceea ce trăiesc oamenii. Deşi avem mari speranţe, suntem realişti şi conştienţi că trecem printr-o perioadă bună. În acelaşi timp, trebuie să ştim că este o Cupă Mondială şi că este foarte greu. Orice detaliu contează. Suntem un grup care, indiferent de meci, jucăm cu aceeaşi intensitate şi concentrare. Cred că asta este foarte important. Ştiind că vom lupta, dar că nu vom fi campioni de la început, aşa cum credem noi argentinienii„, a declarat Lionel Messi pentru Ole, citat de marca.com.
Argentina şi-a anunţat lotul pentru Campionatul Mondial Qatar 2022
Selecţionerul Lionel Scaloni a anunţat vineri numele celor 26 de jucători care compun lotul Argentinei pentru Campionatul Mondial 2022.
Lista lui Scaloni îl cuprinde pe atacantul lui Juventus, Paulo Dybala, care este incert din cauza unei accidentări pe care a suferit-o la începutul lunii octombrie. Lipseşte mijlocaşul lui Villarreal, Giovanni Lo Celso, accidentat, dar şi atacantul lui Atletico Madrid Angel Correa.
Portari: Emiliano Martinez (Aston Villa), Franco Armani (River Plate), Geronimo Rulli (Villarreal)
Fundaşi: Gonzalo Montiel (Sevilla), Nahuel Molina (Atletico Madrid), German Pezzella (Betis Sevilla), Cristian Romero (Tottenham Hotspur), Nicolas Otamendi (Benfica), Lisandro Martinez (Manchester United), Juan Foyth (Villarreal), Nicolas Tagliafico (Olympique Lyon), Marcos Acuna (Sevilla)
Mijlocaşi: Leandro Paredes (Juventus), Guido Rodriguez (Betis Sevilla), Enzo Fernandez (Benfica), Rodrigo De Paul (Atletico Madrid), Exequiel Palacios (Bayer Leverkusen), Alejandro Gomez (Sevilla), Alexis Mac Allister (Brighton)
Atacanţi: Paulo Dybala (AS Roma), Lionel Messi (Paris St Germain), Angel Di Maria (Juventus), Nicolas Gonzalez (Fiorentina), Joaquin Correa (Inter Milano), Lautaro Martinez (Inter Milano), Julian Alvarez (Manchester City).
- Lionel Messi, gata pentru Campionatul Mondial 2022
- Ce a spus despre lotul Argentinei
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY