Lionel Messi a început de pe bancă cea de-a treia partidă a Argentinei de la acest Campionat Mondial, însă cel mai important marcator de la turneele finale a intrat pe teren în repriza secundă și a înscris superb din lovitură liberă.
Selecționerul campioanei mondiale a vorbit la conferința de presă despre absența acestuia din primul 11 și a explicat de ce a fost starul lui Inter Miami lăsat pe banca de rezerve.
Lionel Messi a vrut să le dea minute și colegilor în meciul cu Iordania
Lionel Messi a luat o decizie interesantă pentru partida cu Iordania, starul solicitând să fie lăsat pe bancă, pentru ca restul jucătorilor să beneficieze de minute la acest Campionat Mondial.
Chiar dacă tatăl său trece printr-un moment greu, argentinianul a lăsat emoțiile departe de gazon și a marcat până acum de șase ori. Scaloni a confirmat că Messi nu a avut nicio problemă medicală și a transmis că acesta a vrut ca și colegii săi să prindă minute.
„Singurul lucru pe care îl pot adăuga este că astăzi ar fi putut juca 90 de minute şi poate ar fi continuat să alimenteze legenda, dar a preferat ca și coechipierii săi să aibă timp de joc.
A ales să privească spre viitor, iar asta spune multe despre el. Nu se gândeşte prea mult la lucrurile despre care toată lumea vorbeşte”, a declarat Lionel Scaloni.
- Ziua în care Argentina lui Messi a bătut Anglia la Cupa Mondială va rămâne în istorie! Anunţul vicecampioanei din 2026
- Aroganţa supremă a Argentinei după victoria cu Anglia. Decizia oficială luată de federaţie
- „Bărbații își țin promisiunile!” Gavi și-a vopsit părul roz! Yamal a reacționat imediat
- Halucinant. Infantino, acuzat de șantaj de președintele unei federații: „Ni s-a spus că sprijinirea lui Infantino…”
- Eroul Spaniei la Cupa Mondială a rupt tăcerea, după ce a promovat mesajul „Make Spain Great Again”

































