Kevin De Bruyne, record absolut în istoria naționalei Belgiei! Ce s-a întâmplat în meciul cu Noua Zeelandă
După două remize consecutive, naționala Belgiei a încheiat Grupa G pe prima poziție, ca urmare a succesului clar obținut în fața selecționatei Noii Zeelande, scor 5-1.
Kevin De Bruyne a fost unul dintre cei patru marcatori ai „dracilor roșii”, iar mijlocașul celor de la Napoli a stabilit un record istoric pentru țara sa la Cupa Mondială.
Kevin De Bruyne, performanță unică la Cupa Mondială
Naționala Belgiei a făcut spectacol în ultimul meci din faza grupelor și a marcat nu mai puțin de cinci goluri în confruntarea cu Noua Zeelandă. Kevin De Bruyne a punctat și el pentru „dracii roșii” și a stabilit un record absolut.
Concret, mijlocașul celor de la Napoli a devenit primul fotbalist belgian din istorie care înscrie la trei ediții ale Cupei Mondiale. S-a mai întâmplat la edițiile din 2014 și 2018.
Golul înscris în al treilea meci din grupe este și singurul care îi aparține lui Kevin De Bruyne la acest Mondial.
Kevin De Bruyne is the first Belgian player EVER to score in 3 different World Cup tournaments:
⚽️ 2014
⚽️ 2018
⚽️ 2026Timeless talent. 💫 pic.twitter.com/eT3GxpOCAT
— Squawka (@Squawka) June 27, 2026