FCSB – Anderlecht 0-0. Echipa lui Nicolae Dică a câştigat primul punct în grupele Conference League! Cordea a ratat incredibil, arbitrul a refuzat câte un penalty ambelor echipe
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 15.09.2022, 23:50
Actualizat: 16.09.2022, 14:01
Meciul FCSB – Anderlecht, din etapa a doua a grupelor Conference League, s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Jucătorii lui Nicolae Dică au încercat să „spargă gheaţa” pe Arena Națională și să intre în cărţile calificării.
Andrei Cordea a ratat incredibil în repriza secundă, iar arbitrul a refuzat câte un penalty ambelor echipe. FCSB a cerut lovitură de la 11 metri la o fază la care Joyskim Dawa a fost trântit în careu de portarul belgienilor.
FCSB – Anderlecht 0-0
Min. 90+4: Fluier final pe Arena Națională, scor 0-0.
Min. 78: Ocazie uriașă Andrei Cordea! Darius Olaru i-a pasat într-o poziție ideală, dar acesta nu a reușit să înscrie.
Min. 65: Ștefan Târnovanu a avut o intervenție excelentă la șutul lui Arnstad!
Min. 46: A început repriza secundă!
Min. 45: Pauză pe Arena Națională!
Min. 30: Tensiune pe Arena Națională! Joyskim Dawa a reclamat un penalty în urma unui fault al portarului. Darius Olaru a primit cartonașul galben pentru proteste.
Min. 19: Ocazie uriașă FCSB! Malcom Edjouma l-a încercat pe Van Crombrugge cu un șut puternic.
Min. 1: A început meciul. Aproximativ 30.000 de suporteri sunt prezenți pe Arena Națională.
Echipa de start a lui FCSB: Târnovanu – V. Crețu, Dawa , Tamm, Pantea – Oaidă, Edjouma, Olaru – Miculescu, Bg. Rusu, Oct. Popescu
Rezerve: A. Vlad – Haruț, Fl. Coman, I. Stoica, Dulca, Boboc, Radunovic, S. Șerban, Radaslavescu, Compagno, Cordea
Antrenor: Nicolae Dică
Echipa probabilă Anderlecht: Van Crombrugge – Debast Delcroix, Hoedt – Sadiki, Ashimeru, Verschaeren, Esposito, Amuzu – Stroeykens, F. Silva
Vicecampioana României poate profita de forma slabă prin care trec belgienii. Anderlecht tocmai a pierdut cu Westerlo, scor 1-2, şi a rămas cu un singur succes în ultimele cinci meciuri jucate. A câştigat numai cu Silkeborg, la debutul în această ediţie a Conference League. Golul victoriei a fost reuşit din penalty, în minutul 81, de Fabio Silva.
„Întâlnim un adversar foarte bun, o echipă care face un pressing foarte sus, agresiv, cu reacţie după pierderea mingii. Sunt foarte bine organizaţi, ofensivi, cu jucători de viteză. Au şi jucători cu experienţă, ne aşteaptă o partidă foarte grea. Este normal, jucăm în Europa şi la acest lucru trebuie să ne aşteptăm. Jucătorii încearcă să dea tot ce pot la fiecare meci, chiar şi în campionat, nici cu Voluntari nu am făcut un meci foarte rău.
Dacă vedem doar rezultatul final asta nu înseamnă că băieţii nu şi-au dorit să câştigăm. Anderlecht joacă un sistem 3-5-2, şi cei de la Voluntari au jucat la fel. Aţi văzut cum am jucat în campionat, cam acelaşi lucru se va întâmpla şi în Europa. Important este nu cât timp eşti pe teren ci ceea ce faci pe teren, asta am încercat să le transmit jucătorilor”, a declarat Nicolae Dică la conferinţa de presă.
Nici FCSB nu trece printr-un moment bun. A pierdut cu West Ham, în primul meci jucat în grupele Conference League, şi a remizat în campionat cu FC Voluntari. Chiar şi aşa, Dică nu se teme că ar putea fi demis.
„Nicio problemă, staţi liniştiţi. Atât timp cât am susţinerea patronului şi ştiu ceea ce fac, ceea ce lucrez… am încredere în ceea ce fac. Normal că am avut o discuţie cu patronul, după fiecare joc discutăm”, a precizat antrenorul lui FCSB.
Andrei Cordea, mesaj de luptă înainte de FCSB – Anderlecht
Cordea a deschis scorul în deplasarea cu West Ham, când roş-albaştrii au fost aproape de o surpriză importantă. Gazdele au revenit pe final şi s-au impus cu 3-1. Bowen, Emerson şi Antonio au marcat.
„Întâlnim un adversar foarte bun. Astăzi i-am analizat, am avut o şedinţă video. Ştim punctele lor forte şi punctele lor mai puţin bune. Trebuie să fim concentraţi şi să atacăm acolo unde ne-am propus.
Cred că în Europa am făcut o figură frumoasă până acum, am făcut 70 de minute foarte bune în Anglia şi mâine ne dorim neapărat victoria. Jucăm acasă, împotriva unei echipe bune, în faţa suporterilor noştri, sperăm să fie în număr cât mai mare şi să aducem victoria.
Ne dorim foarte mult, ştim că am făcut o partidă foarte bună cu West Ham… mă rog, 70 de minute. Acum e alt meci, cu siguranţă vor veni şi ei să câştige. Dar cred că am pregătit foarte bine şi trebuie să câştigăm neapărat”, a declarat Andrei Cordea la conferinţa de presă.
Câte bilete erau vândute cu 24 de ore înainte de FCSB – Anderlecht
S-a aflat câte bilete erau vândute cu 24 de ore înainte de FCSB – Anderlecht, meci din grupele UEFA Conference League. Fanii roș-albaștrilor vin în număr mare să își încurajeze favoriții.
FCSB a vândut, până miercuri seară, la nu mai puțin de 28.500 de bilete vândute. Interesul e de așteptat să crească în ziua meciului.
Prețul biletelor pentru FCSB – Anderlecht:
- VIP 1 – 750 de lei
- VIP 2 – 500 de lei
- VIP 3 – 300 de lei
- TRIBUNA 2 – Inelul 1 – 200 de lei
- TRIBUNA 1 și 2 – Inele 2 și 3 – 100 de lei
- PELUZE – 50 de lei
„Trebuie să scot și eu bani. La peluză le-am înjumătățit prețul după ce s-au plâns oamenii. La tribună sau VIP, daca vrei să vezi meciul lui FCSB, n-ai 100 de lei? Ce mare lucru?„, a explicat Gigi Becali gestul de a înjumătăți prețul biletelor.
FCSB – Anderlecht este joi seară, de la ora 22:00, şi va fi în format LIVE TEXT pe AS.ro.
- FCSB – Anderlecht 0-0
- iFight Heroes este vineri, de la 19:00 pe AntenaPLAY, şi pe Antena 1, de la 23:45
- Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
- Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00