Dinamoviștii au plecat în Ucraina pentru amicalul cu echipa lui Mircea Lucescu. Mulțescu și-a numărat "răniții". Cine a fost testat pozitiv

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 26.03.2021, 9:10

Gigi Mulțescu, pe aeroport

Gigi Mulțescu a răspuns întrebărilor jurnaliștilor înainte de plecarea în Ucraina

Toate cheltuielile deplasării vor fi suportate de patronul echipei antrenate de Mircea Lucescu. Mai mult, banii strânși din vânzarea de bilete vor ajunge în conturile lui Dinamo. Din ei s-a putea plăti suma care le lipsește alb-roșiilor pentru a-și plăti datoriile și a obține licența pentru sezonul viitor.

Reclamă

Cazuri de Covid-19 în lotul lui Dinamo

Eu nu ştiu dacă e suficient numai meciul ăsta. Trebuie să mai şi jucăm, aşa că suntem aici pentru a ne folosi de acest prilej, pentru a ne întâlni cu o echipă valoroasă, echipă care joacă în Champions League. Ne măsurăm forţele cu ei, să vedem pe unde suntem şi să avem acumulări. În acelaşi timp, e şi o relaţie sentimentală între noi şi Dinamo Kiev prin domnul Mircea Lucescu, cel care a mediat această acţiune a noastră„, a declarat Gigi Mulțescu pe aeroport.

Reclamă

Dinamoviștii nu au putut pleca în formulă completă. Vlad Achim a fost testat pozitiv cu Covid-19 și a rămas în izolare. Mulțescu s-a ferit să anunțe dacă au mai fost depistați și alți jucători infectați.

Bejan şi Răuţă au făcut antrenament cu mine azi dimineaţă. Ieri au fost… S-a făcut testarea şi a apărut pozitiv Achim, care a şi rămas acasă şi nu mai ştiu… încă cineva. Dacă am spus unul… nu mai contează. Îl înlocuim. Filip e accidentat, nu a mai jucat de la meciul cu Iaşi. Ceilalţi au rămas acasă, se recuperează, fac antrenament. 

Am trăit situaţii de acest gen, grele, la limită. Cu pandemie, cu carantină, de astea, dar am reuşit să le rezolvăm. Acum nu mai e timp prea mult. E Dinamo. Dacă era altă echipă, e clar că nu mă expuneam. Măcar ca experienţă sunt mai bogat decât ceilalţi antrenori. Nu vreau să ne încărcăm cu energie negativă şi cu lucruri care ne strică moralul. Cred că o rezolvăm. Sunt obstacole, trebuie să trecem şi de pandemie„, a mai spus antrenorul lui Dinamo.

Au existat zvonuri că nu mai puțin de șapte jucători de la Dinamo au coronavirus. Printre aceștia și Ante Puljic.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
10:02

„Penalty toată ziua!” Antrenorul lui Ianis Hagi a pus la zid arbitrajul după Bilbao – Rangers 2-0

10:01

Edi Iordănescu, ofertă uriaşă! Naţionala care îl vrea pe bancă! Adi Mutu a făcut anunţul: „Aşa am auzit”

9:41

„Trebuie să mă mai suportaţi!” Ange Postacoglou, genial la conferinţa de presă, după ce a calificat-o pe Tottenham în semifinale

9:25

Jucătorul lui Manchester United a răbufnit şi i-a certat pe fanii care au plecat de pe stadion la 2-4 cu Lyon

9:14

Spania poate avea 6 echipe în Liga Campionilor, în sezonul viitor. Singurele condiţii

8:48

„Eroul” Harry Maguire, mesaj special pentru fanii lui United, după nebunia cu Lyon: „Incredibil”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 6 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas