Acuzații halucinante pentru FRF. Stoichiță și Burleanu, puși la zid. „Sunt cancerul în metastază al fotbalului românesc!”

De Alexandru Ivan
Publicat: 19.11.2021, 11:49

Mihai Stoichiță și Răzvan Burleanu, șefii FRF

Mihai Stoichiţă şi Răzvan Burleanu caută un nou selecţioner

SportPictures / Razvan Pasarica/SPORT

Ioan Sdrobiș (75 de ani), fost antrenor la echipe precum U Cluj și FC Vaslui, a dat de pământ cu Stoichiță și Burleanu, pe care i-a numit „cancerul în metastază al fotbalului românesc”.

Reclamă

Răzvan Burleanu și Mihai Stochiță, puși la zid

Sdrobiș nu mai suportă să le audă discursurile șefilor FRF, care, după ce Mirel Rădoi și-a anunțat plecarea, trag de selecționer să-și prelungească contractul, în ciuda ratării obiectivului

Reclamă

„Politicul în primul rând a stricat fotbalul. Cei care conduc acum fotbalul românesc, Burleanu și Stoichiță, sunt cancerul în metastază al fotbalului românesc. Și mai au tupeul să vină câteodată cu niște declarații de închizi televizorul sau schimbi canalul. Te duci pe Paprika, oriunde, numai să nu îi mai vezi și asculți pe ăștia.

O să-l vedeți la următoarele alegeri pe Burleanu, cu șefii de la AJF, fotbalul feminin, cel de sală, fotbalul de masă, ping-pong, nu știu ce mai găsește el, și ia voturile. Nu are măcar o fracțiune de orgoliu în mintea aia”, a spus Sdrobiș, potrivit gsp.ro.

Mihai Stoichiță: „Nu e loc de proiecte pe 10 ani!”

Mihai Stoichiță i-a răspuns lui Gică Hagi, cel care a cerut un proiect solid la echipa națională. „Regele” a fost contrat de oficialul FRF.

„Dacă cerem rezultate imediate, ce sens are să vorbim despre proiecte? E adevărat că Gică și-a făcut un proiect foarte frumos, care ține la o Academie, unde lucrezi zi de zi. La națională vii de trei ori anul viitor: în martie, în iunie și prin toamnă. Ce proiect să faci? Singurul proiect e să câștigi cât mai multe meciuri„, a declarat Mihai Stoichiță pentru playsport.ro.

România a ratat prezența la CM 2022 din Qatar, după ce a terminat pe locul 3 în grupa J din preliminarii, unde s-a duelat cu Germania, Macedonia de Nord, Armenia, Islanda și Liechtenstein.

Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga duelul decisiv dintre FCSB şi Manchester United?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
21:31

LIVE TEXTCFR Cluj – Farul Constanța 3-0. Louis Munteanu a realizat primul hat-trick în Gruia chiar împotriva lui Gică Hagi

21:24

Mihai Stoica anunţă un nou transfer la FCSB: „Am primit undă verde! E dispus să plătească!” Jucătorul pe care îl vrea campioana

20:59

EXCLUSIV | Prima reacţie a lui Costel Gâlcă despre demiterea de la Universitatea Craiova

20:52

Louis Munteanu, dublă în CFR Cluj – Farul Constanţa! Ce reacţie a avut atacantul după ce a marcat împotriva fostei sale echipe

20:36

EXCLUSIVCele două scenarii care se discută în şedinţa dintre Mihai Rotaru şi Costel Gâlcă

20:26

VideoDOC a stat faţă în faţă cu uriaşii din NBA! În oraşul îndrăgostiţilor şi-a întâlnit prima mare dragoste: baschetul

1 Andrea Compagno a semnat cu un club de Liga Campionilor Asiei. Salariul uriaş pe care îl va încasa fostul atacant de la FCSBs 2 Gigi Becali pregăteşte un nou transfer la FCSB! Jucătorul din Liga 1 ofertat de patronul campioaneis 3 Dinamo a prezentat oficial un nou jucător! Al doilea transfer al iernii realizat de „câini”s 4 „O să fie bombă mare!” Gigi Becali anunţă marea lovitură a iernii de la FCSB. Jucătorul care l-a fascinat: „E foarte puternic”s 5 FotoFiul lui Ion Ţiriac a intervenit, după ce Novak Djokovic l-a învins pe Carlos Alcaraz! Detaliul cu care a surprinss 6 Daniel Popa a semnat contractul! Cum a „fentat” Gigi Becali regulamentul LPFs

Zodii care pot avansa la locul de muncă în 2025. Nativii care se bucură de reușite

Horoscopul săptămânii 27 ianuarie – 2 februarie 2025. Descoperă ce îți rezervă astrele

Citește și