Andrei Burcă, mesaj clar înainte de România – Kosovo: „Va fi momentul zero! Trebuie să câştigăm!”

De Viviana Moraru
Publicat: 11.09.2023, 21:10

Andrei Burcă, mesaj clar înainte de România - Kosovo

Andrei Burcă, în timpul unui interviu/ AntenaSport

Andrei Burcă a transmis un mesaj clar, înainte de România – Kosovo, meci care se va vedea în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY, marţi, de la 21:45. Fundaşul central vrea victoria în duelul cu kosovarii, care se va disputa pe Arena Naţională.

Reclamă

România a remizat cu Israel în ultimul meci din grupa de calificare la Campionatul European, scor 1-1. Tricolorii au 9 puncte în clasament, şi sunt pe locul secund, după liderul Elveţia.

Reclamă

Andrei Burcă, mesaj clar înainte de România – Kosovo, meci care se va vedea pe Antena 1 şi în AntenaPLAY

Andrei Burcă a declarat că tricolorii nu au ştiut să facă faţă presiunii puse de suporterii prezenţi pe Arena Naţională, la duelul cu Israel. Fundaşul speră să se schimbe totul la duelul cu Kosovo, duel pe care îl consideră „momentul zero” al naţionalei lui Edi Iordănescu, în această campanie de calificare.

De asemenea, Burcă a mai declarat că jucătorii sunt foarte uniţi, şi este de părere că doar forţa grupului poate aduce victorii.

Fundaşul central se aşteaptă ca duelul cu Kosovo să fie unul dificil, însă vrea ca naţionala să obţină cele trei puncte, pentru a se apropia de prima calificare la EURO, după opt ani.

„Trebuie să treacă supărarea, în vestiar, după meci, nu s-a discutat nimic. Cum a spus dl Stoichiţă, nu s-a auzit musca, pentru că a fost o mare dezamăgire fanilor care au venit la stadion. Nu am reuşit să ne stăpânim emoţiile şi nu am reuşit să-i facem fericiţi pe cei 50.000 de oameni care au venit să vadă echipa naţională, nu am ştiut să facem faţă acestei presiuni.

Ne-am dorit foarte mult, să rezolvăm 90% soarta calificării, pentru că dacă învingeam Israelul, luam avansa faţă de ei. Nu suntem o naţională cu publicul alături de noi încontinuu. Au fost puţine meciuri în care au fost alături de noi cum a fost sâmbătă seară.

Cred că de la atacant la portar, toată lumea a fost pe alunecări, toată lumea a făcut faza defensivă. Vorbeam despre familie, acum este momentul în care trebui să dovedim acest lucru. Este momentul zero mâine, în care dovedeşti cu adevărat dacă eşti familie sau nu.

(N.r. Despre declaraţiile lui Răzvan Marin) Sunt vorbes spuse după meciuri, când e dezamăgirea foarte mare. Nu am reuşit să-i facem fericiţi pe fanii care au fost la meci. Trebuie să învăţăm să jucăm această presiune, pe viitor, aceasta este diferenţa faţă de o echipă naţională sau de club bună şi una mediocră. Atunci când oamenii vin alături de noi, să ştim ce avem de făcut.

Tactic, am lucrat foarte bine acest meci. A fost la pauză o discuţie în vestiarul lor, că nu mai aveau nimic de pierdut. A venit acelo gol. Noi jucam cu acea emoţie în spate, mai mult ne doream pentru public să câştigăm acel meci. Am avut o şedinţă, le-am spus lucrurile în faţă.

Vreau să responsabilizez pe oricine din cadrul grupului, nu-l avem pe Messi sau Ronaldo în echipă, să decidă de unul singur un meci. Aici doar cu forţa grupului putem face performanţă.

Sunt normal criticile, le acceptăm, când jucăm bine, o să ne laude. Ştim ce avem de făcut, trebuie să ne concentrăm pentru partida de mâine să luăm cele trei puncte.

Va fi un meci de luptă, în primul rând trebuie să ne dăm viaţa pe teren, să facem cumva să luăm cele trei puncte”, a declarat Andrei Burcă, într-un interviu pentru AntenaSport.

Edi Iordănescu, prima reacţie după ce a fost criticat dur

Edi Iordănescu a avut prima reacţie după ce a fost criticat dur. Selecţionerul le-a răspuns contestatarilor la conferinţa premergătoare meciului România – Kosovo.

„Seceta de performanțe apasă, lumea nu mai are răbdare, se irită repede. Au venit 50.000 de oameni și n-am reușit să-i facem să plece acasă fericiți. Foștii jucători fac declarații care apasă și ajung la urechile lor, pe umerii acestor băieți.

Nu vreau să analizez crticile, nu asta e meseria mea. Analiștii analizează, cu asta se ocupă. Știu să respect tot și credeți-mă că mi-ar fi ușor să spun că nu mă uit și nu mă interesează. Mă uit, mă interesează ce spuneți, nu sunt într-o realitate proprie, sunt conectat. Trebuie să mergem înainte, să adunăm puncte, sunt încrezător în acest sens. Băieții au susținere totală, știu că împreună putem merge la European„, a declarat Edi Iordănescu la conferinţa de presă.

Reclamă
Recomandări

Va câştiga România meciul cu Kosovo, la masa verde?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

8:34

Ianis Hagi, avertizat după ce a jucat doar 140 de minute la Rangers în acest sezon: „Nu cred că va mai avea şansa asta la naţională”

8:19

FotoOmagiu adus lui Rafael Nadal la Paris, în faţa Turnului Eiffel, în timp ce marele campion spaniol juca ultimul meci din carieră!

8:00

Când mult devine “prea mult”! Analiza lui Adrian Georgescu, despre numărul de curse dintr-un sezon de Formula 1

1:57

Discursul de adio al lui Rafael Nadal, după ultimul meci din carieră. Toată lumea a început să plângă: „Așa vreau să fiu amintit!”

1:00

UPDATESpania – Olanda 1-2, în sferturile Cupa Davis! Final de carieră pentru Rafael Nadal. Dezamăgire uriașă pentru „Matador”

0:01

România, în urna a 2-a pentru preliminariile World Cup 2026™! Ce adversari pot întâlni „tricolorii” în drumul spre turneul final

1 Gigi Becali chiar a dat lovitura cu transferul lui Daniel Bîrligea la FCSB: „Am crezut că va cere Varga 7 milioane de euro”s 2 FotoIubita lui Daniel Bîrligea, apariţie răvăşitoare pe Arena Naţională. Săruturi şi mesaje de dragoste: „O minune de copilaş!”s 3 VIDEORomânia – Kosovo a fost întrerupt definitiv. „Tricolorii”, şanse uriaşe de a câştiga meciul la masa verde, după ce kosovarii au refuzat să iasă pe terens 4 Primul anunţ al UEFA după ce meciul România – Kosovo a fost abandonat!s 5 Carlos Sainz a primit acceptul de la Ferrari! Ce se întâmplă cu pilotul spaniol la Abu Dhabis 6 Inteligența Artificală a propus 5 transferuri la Real Madrid. O vedetă de la Barcelona, cap de listă pentru Ancelottis

Horoscopul săptămânii 18 noiembrie – 22 noiembrie 2024. Descoperă ce îți rezervă astrele

Zodii predispuse să se îmbolnăvească în decembrie 2024. Nativii care se pot confrunta cu probleme de sănătate

Citește și