Dorinel Munteanu, după România – Olanda 0-3: „Sunt mâhnit”! A comparat Generaţia de „Suflet” cu cea de Aur, a lui Gică Hagi!

De Bogdan Stănescu
Publicat: 3.07.2024, 8:45

Dorinel Munteanu, după România - Olanda 0-3: Sunt mâhnit!

Dorinel Munteanu, după România - Olanda 0-3: "Sunt mâhnit"!

Dorinel Munteanu / Hepta

Dorinel Munteanu a făcut mai multe observaţii după România – Olanda 0-3. Componentul Generaţiei de Aur a remarcat că Olanda a făcut un meci foarte bun cu România, în ciuda sincopelor anterioare.

Reclamă

Dorinel Munteanu i-a felicitat pe Edi Iordănescu şi pentru tricolori pentru performanţa obţinută, accederea în optimile de finală ale EURO 2024. Antrenorul Oţelului a făcut şi o comparaţie între Generaţia de „Suflet”, aşa cum a numit Edi Iordănescu actuala naţională, şi cea a lui Gică Hagi şi Gică Popescu.

Reclamă

Dorinel Munteanu, după România – Olanda 0-3: „Sunt mâhnit”! A comparat Generaţia de „Suflet” cu cea de Aur, a lui Gică Hagi!

S-a terminat un vis frumos. Din păcate, cu un rezultat prea drastic. Pentru că, spre surprinderea mea, Olanda, care nu jucase nimic în grupe, a făcut un meci foarte bun cu noi. Dar dincolo de scor, eu văd lucrurile bune, saltul pe care naționala nostră l-a făcut. Să nu uităm cum era acum o lună, după remizele alea fără gol cu Bulgaria și Liechtenstein!

Sunt mâhnit de rezultat mai ales, recunosc. Dar și mândru fiindcă naționala a făcut un progres enorm, a arătat că poate fi o echipă care se poate bate la acest nivel. Cine se aștepta înainte de Euro să câștigăm grupa cu Belgia și Ucraina?!

Dar uite că se poate, au făcut o bună propagandă fotbalului românesc, au readus suporterii alături. Iar oamenii au răspuns fantastic. Naționala este pentru oameni. Generația noastră a înțeles asta, văd că o fac și cei de acum. Merită felicitări, împreună cu Edi, cu tot stafful tehnic!

„Eu i-am tot comparat cu noi și cred în această echipă”

La 3-0 pentru Olanda, nu sunt prea multe de comentat despre joc. E clar, chiar dacă ei nu mai au mari jucători, valoarea și-a spus cuvântul. La acest nivel, nu ajung doar determinarea și ambiția. Ei au realizat exact ce am făcut noi în 2000. Eu i-am tot comparat cu noi și cred în această echipă.

E adevărat, generația noastră a avut un lider și mai mulți jucători cu personalitate, care s-au strâns în jurul lui. Dar în situația actuală în care se află acum fotbalul românesc, liderul nu poate să fie decât echipa. Știu ce vorbesc, doar antrenez în campionatul nostru, știu ce se întâmplă”, a spus Dorinel Munteanu pentru gsp.ro.

Edi Iordănescu, după ce România a învins Ucraina cu 3-0: „V-aș ruga să o numim Generația de Suflet”

După ce România a debutat la acest Campionat European cu o victorie de senzaţie, 3-0 împotriva Ucrainei, selecţionerul Edi Iordănescu a numit generaţia lui Stanciu şi a lui Ianis Hagi „Generaţia de Suflet”. I-a rugat şi pe jurnalişti să îi spună aşa.

Referitor la această generație, sunt antrenorul lor și vă rog cu toată puterea nu-i numiți în niciun fel. Au fost în trecut generații de aur, știți că au fost extraordinari în trecut, băieții au făcut performanță. Această generație nu reprezintă niciun metal de niciun fel, ci reprezintă generația de suflet. V-aș ruga să o numim generația de suflet și trebuie să fie și generația de suflet a românilor. Românii să învețe să o iubească și învețe să pună suflet alături de ei, pentru că atunci când fac asta generația asta nu are limite”, transmitea selecționerul Edi Iordănescu după ce tricolorii au învins cu 3-0 Ucraina.

România – Olanda 0-3, în optimi la EURO 2024. Naţionala României a fost eliminată de la turneul final din Germania

România – Olanda s-a terminat 0-3 în optimile EURO 2024. Tricolorii au luptat admirabil în meciul cu Olanda, dar nu au putut să facă faţă „Portocalei Mecanice”. România s-a oprit în optimile de finală de la EURO 2024. Gakpo şi Malen, o dublă, au marcat golurile partidei.

Din păcate, drumul României s-a oprit în meciul cu Olanda. România a câştigat grupa cu Belgia, Slovacia şi Ucraina, dar nu a putut face faţă naţionalei Olandei.

România: Niţă – Raţiu, Drăguşin, Burcă, Mogoş – Stanciu, Marius Marin, Răzvan Marin – Man, Drăguş, Hagi

Rezerve: Moldovan, Târnovanu, Rus, 5, Nedelcearu, Alibec, Cicâldău, Pușcaș, Mihăilă, Olaru, Sorescu, Racovițan, Bîrligea, Şut

Selecţioner: Edi Iordănescu

Olanda: Verbuggen – Dumfries, De Vrij, Van Dijk, Ake – Shouten, Simons, Reijnders – Malen, Depay, Gakpo

Rezerve: Flekken, Bijlow – Van de Ven, Blind, De Ligt, Geertruida, Maatsen, Wijnaldum, Veerman, Gravenberch, Frimpong, Bergwijn, Zirkzee, Weghorst, Brobbey

Selecționer: Ronald Koeman (61 de ani)

 

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    23:48

    Lautaro Martinez a înscris în Inter – Bayern Munchen şi a atins o bornă impresionantă!

    23:39

    Lovitură uriașă pentru Manchester United! O vedetă, OUT pentru restul sezonului

    23:36

    Jaqueline Cristian a fost eliminată în optimi la Rouen. Gabriela Ruse e în sferturi

    23:26

    Harry Kane a deschis scorul în Inter – Bayern Munchen! Cifre uriaşe pentru starul englez

    23:11

    LIVE TEXTReal Madrid – Arsenal 1-1 și Inter – Bayern Munchen 2-2! Spectacol total în sferturile Ligii

    22:48

    VideoJurnal AntenaSport | Melody e mare fană a Rapidului: „Braun e ca un frate pentru mine”

    1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 6 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s