Erling Haaland, ratare incredibilă în Liverpool – Manchester City 3-1. Darwin Nunez, debut perfect pentru „cormorani” în Supercupa Angliei

De Viviana Moraru
Publicat: 30.07.2022, 21:58

Erling Haaland, în Liverpool - Manchester City

Erling Haaland, în Liverpool - Manchester City

Erling Haaland, în Liverpool - Manchester City/ Profimedia

Erling Haaland a avut o ratare incredibilă în Liverpool – Manchester City 3-1. De cealaltă parte, super-atacantul transferat de „cormorani” în această vară, Darwin Nunez, a avut un debut perfect, marcând în minutele de prelungiri ale meciului.

Reclamă

Liverpool a cucerit prima Supercupă, după 16 ani. Trupa lui Jurgen Klopp s-a impus în faţa campioanei Manchester City, cu scorul de 3-1, golurile fiind marcate de Trent Alexander-Arnold, Mohamed Salah şi Darwin Nunez.

Reclamă

Erling Haaland, ratare incredibilă în Liverpool – Manchester City

Erling Haaland a ratat incredibil în partida dintre Liverpool şi Manchester City. Atacantul ajuns în această vară pe Etihad a irosit o şansă imensă în minutele de prelungiri. Norvegianul a trimis balonul în bara transversală, din doar câţiva metri. Haaland ar fi putut profita de o respingere greşită a portarului „cormoranilor”.

Erling Haaland a bifat prima partidă ca titular pentru noua sa echipă. Manchester City şi-a asigurat serviciile norvegianului, transferându-l în această vară de la Borussia Dortmund, în schimbul a 75 de milioane de euro. Mai multe formaţii de top din Europa s-au luptat pentru semnătura lui Haaland, care în cele din urmă a acceptat să evolueze în Premier League, pentru un salariu de peste 3,3 milioane de euro pe lună.

Darwin Nunez, debut fulminant pentru Liverpool

Darwin Nunez a înscris la primul meci oficial pentru Liverpool. Atacantul uruguayan a marcat în minutul 90+4, după o lovitură de cap, din faţa porţii lui Ederson, după o centrare din partea lui Andy Robertson.

Darwin Nunez a fost introdus în minutul 59 de către Jurgen Klopp. Titular pe postul de atacant a evoluat Roberto Firmino, cel înlocuit de atacantul uruguayan.

Darwin Nunez a avut o reacţie pe măsură, după prima reuşită într-o partidă oficială pentru Liverpool. Atacantul şi-a scos tricoul, bucurându-se alături de coechipierii săi. Ulterior, acesta a mers şi la Jurgen Klopp, pe care l-a îmbrăţişat.

Prima reacţie a lui Jurgen Klopp, după Liverpool – Manchester City 3-1

Jurgen Klopp a lăudat performanţa jucătorilor săi, din partida cu Manchester City, din Supercupa Angliei. Managerul „cormoranilor” susţine că formaţia de pe Anfield este pregătită de debutul în noul sezon de Premier League. Liverpool va întâlni Fulham, în prima etapă, programată sâmbătă, 6 august.

”Mi-a plăcut meciul enorm. Aproape toate meciurile cu City sunt foarte bune, nu câștigăm noi tot timpul, dar e foarte plăcut să urmărești meciurile.

Sunt mulțumit de modul în care am început meciul, apoi fiecare jucător intrat de pe bancă a făcut diferența. Jucătorii sunt pregătiți și asta e cel mai important.

Am jucat pase deștepte. Darwin Nunez a fost servit în situații periculoase, a profitat de spațiul pe care l-a avut și a marcat”, a declarat Jurgen Klopp, la finalul Supercupei Angliei, citat de BBC.

Ce transferuri au efectuat Liverpool şi Manchester City în această vară

Cel mai important transfer realizat de Liverpool în această vară a fost Darwin Nunez, pentru care oficialii de pe Anfield au plătit 100 de milioane. Atacantul deja şi-a făcut simţită prezenţa în echipa lui Jurgen Klopp, marcând patru goluri în ultimul amical, cu Leipzig. Totodată, „cormoranii” l-au mai adus pe Fabio Carvalho, de la Fulham, şi pe puştiul de 18 Calvin Ramsay, de la Aberdeen.

De cealaltă parte, Manchester City şi-a asigurat serviciile lui Erling Haaland, pentru care s-au luptat mai multe formaţii importante din Europa. Oficialii de pe Etihad l-au mai adus în această vară pe Kalvin Phillips, internaţional englez de 26 de ani, de la Leeds, pentru care au plătit peste 50 de milioane de euro.

În ceea ce priveşte plecările, Liverpool s-a despărţit în această vară de Sadio Mane, cumpărat de Bayern Munchen. Senegalezul a fost unul dintre cei mai importanţi jucători din ultimii ani ai formaţiei lui Jurgen Klopp.

Manchester City s-a despărţit şi ea de jucători importanţi. Raheem Sterling a semnat cu Chelsea, iar Gabriel Jesus s-a alăturat lotului condus de Mikel Arteta, la Arsenal. Cei doi au împreună peste 150 de goluri marcate pe Etihad, pentru formaţia lui Pep Guardiola.

Pentru meciul din această seară, Jurgen Klopp nu se va putea baza pe doi dintre titulari. Diogo Jota şi portarul Allison Becker nu vor evolua contra lui Manchester City.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
8:18

Accesoriul de jumătate de milion de euro purtat de Mirel Rădoi la meciul cu Dinamo. Detaliul remarcat

8:15

Gigi Becali îi prelungeşte contractul lui Vlad Chiricheş, la FCSB: „Va rămâne la club după ce se retrage”

8:04

„Puteam să fim pe primul loc”. Sorin Cârţu, „bântuit” în continuare de remiza cu FCSB. Ce a spus despre lupta la titlu

7:57

5 milioane de euro pentru transferul verii în Liga 1

23:52 21 apr.

Obiectivul neaşteptat anunţat de Mirel Rădoi! Dezvăluirea făcută după meciul cu Dinamo: „Ne uităm în spate”

23:45 21 apr.

Mihai Rotaru a anunţat ce trebuie să facă Universitatea Craiova pentru a câştiga titlul

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 5 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 6 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s