Raheem Sterling a luat pe cont propriu o acţiune şi a intrat în careul revelaţiei turneului final. A pătruns printre Jensen şi Maehle, moment în care a căzut spectaculos şi l-a convins pe Danny Makkelie să arate punctul cu var.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Controverse uriaşe după penalty-ul obţinut de Sterling în Anglia – Danemarca 2-1

Danezii au protestat vehement, dar nu l-au convins pe „centralul” partidei să îşi întoarcă decizia. Arbitrul olandez a primit confirmări şi din cabina VAR că Sterling ar fi fost faultat şi se impune lovitură de la 11 metri. Makkelie nu s-a mai dus, la marginea terenului, să revadă faza.

Pe reluarile TV s-a văzut însă că, în momentul în care Sterling a intrat în careu, pe teren erau două mingi. Potrivit regulamentului, arbitrul ar fi trebuit să intervină şi să oprească jocul.

Reprezentativa Anglia a înscris cu emoţii golul de 2-1. Kane a executat lovitura de la 11 metri, Schmeichel a respins în faţă şi tot atacantul de la Tottenham a trimis balonul în poartă.

Val de critici după penaltiul primit de Anglia în meciul cu Danemarca

Penalty-ul primit de Anglia în meciul cu Danemarca a fost aspru criticat pe reţelele de socializare şi în tot mediul online. În afara suporterilor, numeroşi oameni de fotbal s-au declarat dezamăgiţi de modul în care Anglia a obţinut calificarea în finala Euro-2020, anunţă news.ro

„It’s diving home„, a scris jurnalistul italian Tancredi Palmeri, corespondent al postului BeIN Sports. El a făcut un joc de cuvinte plecând de la expresia „It’s coming home„, folosită de fanii englezi pentru a anunţa că trofeul se va întoarce în ţara în care a fost inventat fotbalul. Cuvântul „diving” face referire la „plonjonul” prin care Raheem Sterling l-a păcălit pe arbitrul Daniel Makkelie şi sistemul VAR, la căderea sa spectaculoasă în careu.

„Anglia se califică în finală după prelungiri şi cu controverse„, a titrat marca.com.

„Nu e penalty„, a scris pe Twitter fostul internaţional francez Bixente Lizarazu.

Şi baschetbalistul muntenegran Nikova Vucevici, de la Chicago Bulls, a spus că nu a fost penalty: „Nu pot să cred că au acordat penalty în favoarea Angliei. Ce glumă!„.

Însă Sterling susţine că a fost penalty. „Este clar fault„, a asigurat Sterling după meci, la microfonul ITV. „Am intrat în careu, el a întins piciorul şi a fost un penalty evident„, a continuat jucătorul de la Manchester City.

Anglia a învins, miercuri, pe Stadionul Wembley, cu scorul de 2-1 (1-1, 1-1), după prelungiri, reprezentativa Danemarcei şi s-a calificat în premieră în finala unui turneu final al Campionatului European, în care va întâlni Italia.

Scandal înainte de finala Euro 2020 EURO 2020 | Controverse uriaşe după penalty-ul obţinut de Sterling în Anglia – Danemarca 2-1. „It’s diving home”. Ce s-a întâmplat şi care au fost reacţiile la nivel mondial! EURO 2020 | Controverse uriaşe după penalty-ul obţinut de Sterling în Anglia – Danemarca 2-1. „It’s diving home”. Ce s-a întâmplat şi care au fost reacţiile la nivel mondial! Controverse uriaşe după penalty-ul obţinut de Sterling
Mai multe fotografii