Jucătorul lui Manchester United a răbufnit şi i-a certat pe fanii care au plecat de pe stadion la 2-4 cu Lyon
De Alex Masgras
Publicat: 18.04.2025, 9:25
Manchester United s-a calificat în semifinalele Europa League după un retur cu Lyon de povestit nepoţilor. Diavolii au câştigat partida de pe Old Trafford cu 5-4, după 120 de minute de joc. Partida a intrat în prelungiri la scorul de 2-2, iar francezii au reuşit să înscrie alte două goluri, cu un om în minus.
La 4-2 pentru oaspeţi, mai mulţi fani ai lui United au părăsit „Teatrul Viselor”, ratând una dintre cele mai mari reveniri din istoria cupelor europene. Joshua Zirkzee, jucătorul celor de la Manchester United, i-a taxat dur pe fanii care au făcut acest lucru.
Zirkzee i-a certat pe fanii lui Manchester United care au plecat mai devreme de la stadion, la returul cu Lyon
Accidentat, fotbalistul care a ajuns vara trecută pe Old Trafford nu a jucat în returul cu Lyon, dar a urmărit meciul din tribune. La finalul nebuniei dintre United şi Lyon, el a postat pe contul său de Instagram un clip cu atmosfera de pe Old Trafford, după ce Harry Maguire a marcat golul victoriei.
Olandezul a avut şi un mesaj dur pentru cei care au părăsit arena înaintea fluierului final: „Pentru toți fanii care au plecat când eram conduși. Ascultați asta”.
Manchester United va juca în semifinalele Europa League împotriva celor de la Athletic Bilbao. Partida tur va avea loc pe San Mames, pe 1 mai, stadionul care va găzdui şi finala de pe 21 mai.
Decizia luată de Ruben Amorim, după Manchester United – Lyon 5-4
Amorim a anunţat ce decizie a luat după meciul nebun de pe Old Trafford. Aflată pe locul 14 în Premier League, United va folosi mai mulţi juniori pentru ultimele etape rămase de disputat, pentru a da totul în dubla cu Bilbao din Europa League.
„Am văzut documentarul din 1999 pentru a fi inspiraţi în această seară. A fost o seară extraordinară. Echipa era obosită şi apoi am ajuns la 2-4 şi te gândeşti că e totul gata. Dar aici nu e niciodată gata. Am simţit că aici totul e posibil. După penalty-ul de 3-4 al lui Bruno, am simţit că putem întoarce.
L-am introdus pe Harry Maguire, pentru că el e singurul care poate înscrie cu capul. Este aproape imposibil să joci în Europa şi în Premier League dacă nu ai tot lotul la dispoziţie. Avem multe de îmbunătăţit, dar avem caracter.
Poţi fi bun în Europa, dar oglinda antrenorului e în Premier League. În Premier League, suferim mult. E un moment care poate schimba multe în mintea jucătorilor. Cred că va trebui să ne concentrăm pe Europa League şi să riscăm cu copii în Premier League. Fanii trebuie să înţeleagă asta. Cu toţii credem că putem ajunge în finală. Sper să fim mai norocoşi cu accidentările”, a spus Amorim, după United – Lyon 5-4.