Rangers – Bilbao (22:00). Echipa lui Ianis Hagi, arbitrată de Istvan Kovacs! Dueluri tari în Europa și Conference League

De Alex Ioniță
Publicat: 10.04.2025, 19:42

Ianis Hagi, în tricoul lui Rangers și arbitrul român Istvan Kovacs.

Colaj: Profimedia

Meciul dintre Rangers și Athletic Bilbao, din sferturile UEFA Europa League, va fi în format LIVE SCORE pe AS.ro, de la ora 22:00. La acest duel, echipa lui Ianis Hagi va fi arbitrată de Istvan Kovacs!

Reclamă

Tot în această seară se vor juca și alte dueluri tari din Europa League, dar și din Conference League! Lyon – Manchester United, Tottenham – Frankfurt și Legia – Chelsea sunt cele mai tari partide ale serii. De asemenea, românul Marco Dulca va lupta pentru semifinalele Conference League în Celje – Fiorentina.

Reclamă

LIVE SCORE | Rangers – Athletic Bilbao (22:00) | Bodo/Glimt – Lazio 0-0 | Legia – Chelsea 0-0

UPDATE: Au început primele meciuri ale serii: Bodo/Glimt – Lazio și Legia – Chelsea!

Rangers a obținut calificarea în sferturile Europa League după ce a trecut de Fenerbahce, în faza optimilor de finală. De cealaltă parte, Bilbao a eliminat-o pe AS Roma.

Echipa lui Ianis Hagi primește vizita spaniolilor după o înfrângere în campionatul Scoției, scor 0-2, cu Hibernian. De cealaltă parte, Athletic Bilbao vine după un rezultat de egalitate cu Villarreal, scor 0-0, în campionat.

De menționat este că Ianis Hagi face parte din lotul lui Rangers, pentru meciul cu Athletic Bilbao. Internaţionalul român a fost trecut pe lista de Europa League în iarnă, după ce în prima parte a sezonului a fost la echipa a doua a scoţienilor.

Britanicii de la SportsMole cred însă că Ianis Hagi va fi rezervă la duelul cu Athletic Bilbao. Totuși, este de așteptat ca românul să fie introdus, pe parcurs, în situația în care se va afla pe bancă, la startul partidei.

Iată echipele probabile pentru Rangers – Athletic Bilbao:

Rangers: Butland; Tavernier, Propper, Balogun; Sterling, Barron, Raskin, Jefte; Bajrami, Cerny; Dessers

Athletic Bilbao: Simon; Gorosabel, Paredes, Vivian, Boiro; Prados, Jauregizar; I. Williams, Sancet, N. Williams; Guruzeta

Meciurile serii din UEFA Europa League:

Meciurile serii din UEFA Conferece League:

Istvan Kovacs, delegat de UEFA la Rangers – Athletic Bilbao

Istvan Kovacs îl va arbitra pe Ianis Hagi în Europa League. Arbitrul român a fost delegat de UEFA la duelul extrem de interesant dintre Rangers şi Athletic Bilbao, din sferturile competiţiei europene.

Partida tur dintre Rangers şi Athletic Bilbao se va disputa joi, de la ora 22:00, pe Ibrox. Meciul va fi în format live score, pe AS.ro.

Istvan Kovacs îi va avea ca asistenţi pe Mihai Marica şi pe Ferencz Tunyogi, la meciul din Scoţia, notează uefa.com. Al patrulea oficial va fi Horaţiu Feşnic, în timp ce în camera VAR se vor afla Cătălin Popa şi Marcel Bîrsan.

Acesta va fi al doilea meci pe care Istvan Kovacs îl va arbitra în Europa League, în acest sezon. Românul a mai fost la „centru” în partida Molde – Elfsborg, din play-off.

Kovacs a arbitrat mai multe partide „de foc” din Champions League, în această stagiune. Arbitrul din Carei a fost delegat la Liverpool – PSG, Real Madrid – Manchester City sau Bayern – PSG, printre altele.

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Panathinaikos - PAOK, meci din play-off-ul Superligii Greciei, e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 19:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    19:32

    Gigi Becali a făcut calculele pentru titlu! Care este cea mai mare teamă a şefului FCSB: „În cel mai negru scenariu”

    19:05

    Gigi Becali, intervenţie în forţă! Replică pentru Sorin Cârţu în scandalul momentului: „FCSB trebuie să fie furată?”

    18:52

    David Popovici, prima reacție după ce a devenit campion național la 200 m liber: „Nu aveam nicio așteptare!”

    18:42

    Favoritul lui Gigi Becali, condamnat! Decizia judecătorilor după ce Cristi Tănase a fost prins drogat la volan

    18:37

    David Popovici e campion național la 200 m liber! A făcut spectacol la Campionatul Național de înot

    18:09

    EXCLUSIVAvertisment pentru cei de la Dinamo! Cum ar putea ajunge Dennis Politic la FCSB: „E cam problemă”

    1 Foto„Mi-a fost rușine!” Trauma prin care a trecut o cunoscută jurnalistă: „Mi-am scos aproape toate hainele”s 2 Dinamo, la un pas să-l transfere pe jucătorul care a refuzat-o pe FCSB. A doua mutare a verii pregătită de Kopics 3 Mirel Rădoi a lăsat uşa vestiarului deschisă pentru ca oltenii să audă bucuria jucătorilor de la CFR Cluj! Ce a spus despre loteria penalty-urilors 4 Ioan Ovidiu Sabău a decis să renunţe la două nume grele în varăs 5 Dinamo forţează transferul unui jucător din Liga 1. Noua ţintă a lui Zeljko Kopics 6 Adrian Şut a semnat cu o nouă firmă de impresariat şi a fost prezentat oficial: „Bun-venit”s