Eurosport.ro: CSA Steaua poate juca barajul de promovare în Liga 1
De Antena Sport
Publicat: 9.05.2022, 19:57
Eurosport.ro anunţă că CSA Steaua poate juca barajul de promovare în Liga 1. Sursa citată susţine că preşedintele CSA Steaua, Răzvan Ștefan Bichir, a mers, luni, la FRF însoţit de însoțit de juriștii clubului.
Oficialii clubului armatei şi-au exprimat dorinţa ca echipa lor să joace barajul de promovare.
CSA Steaua poate juca barajul de promovare în Liga 1
Până în acest moment, cei de la FRF nu au dat niciun comunicat oficial cu privire la participarea sau neparticiparea a echipei armatei la barajul de promovare. În acest moment, CSA Steaua se află pe locul 4, pe care va termina şi sezonul. Cel mai probabil, CSA Steaua poate juca cu Chindia Târgovişte.
CSA Steaua și-a asigurat locul de baraj, după victoria cu Unirea Slobozia
CSA Steaua și-a asigurat locul de baraj, după victoria cu Unirea Slobozia, scor 2-0. Daniel Oprița spera în continuare ca lucrurile să se schimbe, iar echipa din Ghencea să urce în primul eșalon.
CSA Steaua a învins Unirea Slobozia fără mari emoții, după golurile marcate de Claudiu Dragu și Emilian Pacionel.
“A fost un spectacol frumos pentru cei din tribună. Mă bucur că am câștigat, ne-am asigurat matematic locul 4. Mulțumim suporterilor că au fost alături de noi tot sezonul. Ne-au sprijinit acasă și în deplasare. Sperăm ca în sezonul viitor să facem mai mult.
Ne-am propus acest lucru (n.r. – locul de baraj). Era o dorință să ajungem acolo, să vedem ce se va întâmpla. Șansele sunt destul de mici, s-a anunțat că o să meargă locul 5 la baraj, dar speranța moare ultima.”, a spus Daniel Oprița, după CSA Steaua – Unirea Slobozia 2-0.
Sărbătoare în Ghencea! Eroii Stelei au fost premiați, la 36 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni
Pe 7 mai s-au împlinit 36 de ani de la cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc, iar eroii din finala de la Sevilla n-au fost uitați de fanii din Ghencea.
O mare parte dintre jucătorii care au scris istorie în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986 au fost invitați pe teren, la pauza meciului din Ghencea, dintre CSA Steaua și Unirea Slobozia.
Nume legendare precum Victor Pițurcă, Marius Lăcătuș, Gabi Balint, Miodrag Belodedici, Anghel Iordănescu, Tudorel Stoica și Adrian Bumbescu și-au făcut apariția pe gazon și au fost premiați în cadrul festivității pregătite de CSA Steaua.
Foștii mari jucător ai Stelei s-au pozat alături de replica trofeului grandios ridicat de echipa lui Emeric Jenei în urmă cu 36 de ani.
Suporterii de la Peluza Sud au pregătit o coregrafie superbă, colorând sectorul respectiv din Ghencea în roșu și albastru. Data marii finale cu Barcelona – 7 mai 1986 – și emblema Stelei au fost afișate pe un banner uriaș.
În plus, ultrașii CSA Steaua au afișat și următorul mesaj: „O seară de mai ce a format generații de steliști / Dintre toți doar cei drepți mai sărbătoresc aici.”
Legendele Stelei au făcut apoi înconjurul stadionului și i-au salutat pe fanii prezenți în tribune. Victor Pițurcă a dat lovitura de start a partidei dintre CSA Steaua și Unirea Slobozia, fiind aplaudat de întregul stadion.
- CSA Steaua poate juca barajul de promovare
- Bosnia – România (7 iunie, 21:45, Antena 1) şi România – Finlanda (11 iunie, 21:45, Antena 1)
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY