Barcelona, eliminată din UEFA Champions League! Record negativ stabilit de catalani. Trebuie să se mulțumească doar cu Europa League

De Alexandru Ivan
Publicat: 9.12.2021, 0:13

Barcelona, eliminată din Champions League

Barcelona, eliminată din Champions League

Profimedia

Barcelona nu s-a putut califica în optimile Champions League dintr-o grupă cu Bayern Munchen, Benfica și Dinamo Kiev. Catalanii au câștigat doar două meciuri, ambele cu echipa lui Mircea Lucescu, și ambele la limită, 1-0. În schimb, formația blaugrana a suferit adevărate umilințe, 0-3 în meciurile cu Bayern și 0-3 cu Benfica, în deplasare.

Reclamă

Bayern singura echipa care a câstigat patru meciuri la rând cu Barcelona

Astfel, Barcelona a terminat grupa pe locul al treilea și va juca la primăvară în Europa League. Bayern și Benfica merg împreună în optimile UEFA Champions League, în timp ce Dinamo Kiev părăsește Europa.

Reclamă

Ultima dată când Barcelona a jucat în a doua competiție europeană a fost în sezonul 2003-2004, când catalanii aveau în lot vedete precum Ronaldinho, Xavi ori Edgar Davids. Atunci, în Cupa UEFA, formația blaugrana a fost eliminată în faza optimilor.

În 2003-2004, Barcelona a început sezonul direct în Cupa UEFA. În acest an, catalanii au „retrogradat” din Champions League. Ultima dată când echipa de pe Camp Nou termina pe locul al treilea în cea mai tare competiție europeană a fost în sezonul 2000-2001, într-o grupă cu AC Milam, Leeds United și Besiktas.

Bayern, coșmarul Barcelonei

Bayern Munchen a devenit un adevărat „călău” pentru Barcelona. În ultimele patru confruntări directe din Champions League, bavarezii le-au marcat catalanilor nu mai puțin de 17 goluri.

Doar două goluri a înscris Barcelona în acest sezon al Ligii Campionilor. Regresul echipei blaugrana este înfricoșător, ținând cont că, în ultimii 17 ani, Barcelona a cucerit de patru ori trofeul Champions League, a jucat șase semifinale, șase sferturi și trei optimi.

Barcelona nu o duce bine nici în campionat. Echipa lui Xavi este abia pe locul 7 în La Liga, cu 23 de puncte, la 16 lungimi de liderul Real Madrid, care are și un meci în plus.

Astfel, obictivele Barcelonei din acest sezon s-au schimbat radical. Catalanii nu mai emit pretenții la titlu în Spania și tremură pentru calificarea în sezonul viitor de Champions League. Nici în Europa League nu vor avea o misiune ușoară. Barcelona poate întâlni acolo adversari precum RB Leipzig, Borussia Dortmund ori FC Porto.

 

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
16:59

VideoAntenaSport Update. Cele mai tari știri ale zilei de 16 aprilie

16:55

„Nu am cuvinte” Mesajul emoționant transmis de Pierre-Emerick Aubameyang, după moartea lui Aaron Boupendza

16:50

Alexandra Duckadam, înainte de Cupa Duckadam: „Doresc să păstrez vie amintirea regretatului meu soţ”

16:27

LPF, omagiu pentru Aaron Boupendza la meciurile din Liga 1! Anunțul făcut de oficiali

15:49

Jurnaliştii din China, scandalizaţi după decizia luată în urma morţii lui Aaron Boupendza

15:14

EXCLUSIVReacţia lui Alexandru Tudorie, din China, după moartea lui Aaron Boupendza: „Toată lumea este şocată aici”

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 6 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas