Ce i-a spus Robert Lewandowski lui Gavi chiar înainte de Real Madrid – Barcelona 1-3. Puştiul de 18 ani a fost MVP-ul finalei Supercupei Spaniei

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 16.01.2023, 8:26

Robert Lewandowski şi Gavi, cu trofeul Supercupei Spaniei

Ce i-a spus Robert Lewandowski lui Gavi chiar înainte de Real Madrid - Barcelona 1-3

Robert Lewandowski şi Gavi, cu trofeul Supercupei Spaniei / Profimediaimages

S-a aflat ce i-a spus Robert Lewandowski lui Gavi înaintea finalei Supercupei Spaniei. Barcelona a dat recital în Arabia Saudită şi a învins-o categoric pe Real Madrid, scor 3-1.

Reclamă

A fost primul trofeu ridicat de Xavi din postura de antrenor al Barcelonei. Şi Robert Lewandowski a obţinut cel mai important succes după ce a semnat cu gruparea de pe Camp Nou.

Reclamă

Ce i-a spus Robert Lewandowski lui Gavi înainte de finala Supercupa Spaniei

Robert Lewandowski a înscris un gol, dar MVP-ul din El Clasico a fost Gavi. Mijlocaşul de 18 ani a marcat o dată şi a oferit două pase decisive!

Este un moment grozav. Este un titlu pe care îl merităm ţinând cont de cum am jucat. Acum trebuie să continuăm să luptăm pentru a câştiga mai multe titluri. Ştim ce calitate avem!

Înainte de meci i-am spus lui Gavi să stea aproape de mine. Ştiam că putem face lucruri măreţe împreună„, a declarat Robert Lewandowski potrivit mundodeportivo.com.

Real Madrid – Barcelona 1-3

Robert Lewandowski şi Gavi au distrus-o pe Real Madrid în prima repriză a Supercupei Spaniei. Starurile Barcelonei s-au distrat cu apărarea marii rivale în meciul care s-a disputat în Arabia Saudită, al Riad.

Revenit în primul 11, Lewandowski putea deschide scorul încă din minutul 13. Numai intervenţia fenomenală a lui Courtois a salvat-o pe Real. Portarul „galacticilor” nu a mai avut ce face după o jumătate de oră de joc, când Gavi a marcat din apropiere.

Robert Lewandowski l-a servit impecabil pe puştiul minune al lui Xavi, care nu a iertat! Gavi a devenit astfel cel mai tânăr fotbalist din istorie care înscrie în meciul care decide câştigătoarea Supercupei Spaniei. La 18 ani şi 164 de zile, este al doilea cel mai tânăr marcator din El Clasico. Numai Ansu Fati îl depăşeşte (17 ani şi 359 de zile)

Gavi nu s-a oprit şi i-a întors serviciul lui Lewandowski chiar înainte de pauză. I-a oferit un assist perfect atacantului polonez, care a făcut 2-0 în minutul 44. A fost primul gol al lui Lewandowski în El Clasico.

Gavi a mai reuşit o pasă de gol! I-a oferit un assist şi lui Pedri, în minutul 69 din El Clasico!

Xavi, prima reacţie după câştigarea Supercupei Spaniei

De un an şi două luni a avut nevoie Xavi ca să câştige primul trofeu de pe banca Barcelonei.

Sunt foarte mulţumit de jucătorii mei, care merită şi muncesc din greu. Este un vestiar grozav. Planul de joc ne-a mers foarte bine, fotbaliştii l-au înţeles foarte bine. Gavi, Pedri, Frenkie… am creat superioritate. Sunt fericit pentru toţi.

Trebuie să o controlezi, într-un fel, pe Real Madrid. A trebuit să minimizăm pierderile, este important şi titlul. Gavi, când nu joacă, am un gust rău, este extraordinar câtă inimă pune pe teren!

Acum am treabă. Dacă am câştigat finala cu Madrid, trebuie să o facem şi cu Ceuta (n.r. în Cupa Spaniei) şi cu Getafe (n.r. în La Liga)”, a declarat Xavi, după Real Madrid – Barcelona 1-3.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
0:44

„A fost ultimul meci cu Real în Liga Campionilor?” Răspunsul lui Carlo Ancelotti! Ce a spus de viitor

0:24

„O noapte istorică” Declan Rice, după ce Arsenal a eliminat-o pe Real Madrid: „Vrem trofeul”

0:00

Arsenal – PSG și Barcelona – Inter, în semifinalele Champions League! Dueluri „de foc” pentru marea finală

23:55 16 apr.

Real Madrid – Arsenal 1-2 și Inter – Bayern Munchen 2-2! Deţinătoarea trofeului, OUT din Ligă!

23:48 16 apr.

Lautaro Martinez a înscris în Inter – Bayern Munchen şi a atins o bornă impresionantă!

23:26 16 apr.

Harry Kane a deschis scorul în Inter – Bayern Munchen! Cifre uriaşe pentru starul englez

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 6 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats