Ce notă a primit Ianis Hagi, după ce a reușit o pasă decisivă în Dundee – Rangers 1-3! Românul i-a impresionat pe specialiști

De Alex Ioniță
Publicat: 26.01.2025, 16:33

Ianis Hagi este jucătorul lui Rangers / Profimedia

Specialiștii au analizat prestația lui Ianis Hagi din Dundee – Rangers 1-3, meci în care românul a reușit o pasă decisivă. Aceștia i-au oferit o notă bună mijlocașului care a fost titular în cadrul acestui duel.

Reclamă

Dundee a punctat prima în cadrul duelului cu Rangers, din etapa cu numărul 24 a sezonului din Scoția. Dalby a deschis scorul în minutul 19, însă echipa lui Ianis Hagi a restabilit egalitatea în minutul 37, prin Diomande.

Reclamă

Ianis Hagi a primit nota 7,4, după ce a reușit o pasă decisivă în Dundee – Rangers 1-3

Rangers a ieșit excelent de la cabine și a marcat și golul al 2-lea prin Propper, care a înscris după ce Ianis Hagi i-a pasat decisiv. Ulterior, românul a fost înlocuit cu Lovelace, în minutul 85. Ultima reușită a partidei a fost semnată de Dessers, în minutul 86,

După prestația din cadrul meciului cu Dundee, Ianis Hagi a primit nota 7,4, din partea specialiștilor de la Sofascore. Punctajul obținut de fiul lui Gică Hagi a fost peste media jucătorilor lui Rangers, de 7,32.

Sam Dalby, de la Dundee, a fost desemnat omul meciului. Atacantul care a marcat singurul gol al formației gazdă a primit nota 8,2.

Din tabăra lui Rangers, cea mai mare notă a fost primită de Hamza Igamane. Atacantul lui Philippe Clement a fost notat de specialiști cu 7,9, după această partidă.

Notele din Dundee – Rangers 1-3 / SofaScore.

După această victorie, Rangers se află pe locul 2 în campionat, cu 50 de puncte, la 10 lungimi față de liderul Celtic. Pentru echipa lui Philippe Clement urmează duelul cu Royale Union SG, din Europa League, partidă în care Ianis Hagi nu are însă drept de joc, având în vedere că românul nu a fost trecut de scoțieni pe lista UEFA.

Astfel, este de așteptat ca Ianis Hagi să mai prindă minute în prima partidă de luna viitoare. Atunci, Rangers va primi vizita celor de la Ross County, pe data de 2 februarie, de la ora 17:00.

EXCLUSIV | Dan Şucu forţează transferul lui Ianis Hagi la Genoa

Dan Şucu forţează transferul lui Ianis Hagi la Genoa. Patronul „grifonilor” şi-l doreşte cu orice preţ pe internaţionalul român la echipa sa din Italia, şi vrea ca mutarea să se realizeze încă din această iarnă.

Ianis Hagi îşi va încheia contractul cu Rangers la finalul sezonului. Internaţionalul român poate semna cu o altă echipă încă din această iarnă.

Conform surselor AntenaSport, Dan Şucu nu vrea să mai aştepte până la finalul sezonului şi îl doreşte pe Ianis Hagi la Genoa, încă din această iarnă.

Dan Şucu va avea şi o întâlnire cu impresarii lui Ianis Hagi, pentru a purta primele negocieri pentru transferul „Prinţului”. Internaţionalul român s-ar putea întoarce în Serie A, după perioada petrecută la Fiorentina, între 2016 şi 2018.

Dan Şucu şi-a manifestat interesul pentru transferul lui Ianis Hagi şi în vară. La momentul respectiv, internaţionalul român îşi încheiase împrumutul la Alaves şi avea viitorul incert, iar omul de afaceri insista pentru a-l aduce la Rapid.

Ianis Hagi a jucat la Fiorentina, în Serie A, un an şi jumătate, între 2016 şi 2018, însă nu a reuşit să confirme şi a revenit la Viitorul în iarnă, fiind vândut ulterior la Genk. La formaţia Viola, Hagi Jr a evoluat doar în două partide, bifând pe teren doar 48 de minute.

Ianis Hagi este cotat la suma de 1,5 milioane de euro şi, după ce a revenit la prima echipă a lui Rangers, a avut evoluţii excelente. În total, în acest sezon, internaţionalul român a bifat 13 meciuri de campionat, în care a marcat un gol şi a oferit patru pase decisive.

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    14:05

    VideoGrand Prix, ediţia a 12-a: Antal Putinică şi Cătălin Ghigea prefaţează Marele Premiu al Arabiei Saudite

    13:21

    Virgil van Dijk a semnat prelungirea contractului cu Liverpool

    13:14

    Athletic Bilbao – Rangers LIVE SCORE (22:00). Ianis Hagi, duel decisiv pentru semifinalele Europa League. Meciurile serii

    13:08

    Ronnie O’Sullivan – Ali Carter, în primul tur de la Campionatul Mondial. Tabloul complet de la Crucible

    12:46

    EXCLUSIVCând intră buldozerele pe stadionul din Ştefan cel Mare. Momentul aşteptat de toţi fanii lui Dinamo

    12:36

    Începe lupta pentru Cupa Stanley! Care sunt echipele calificate în play-off-ul NHL și cum arată prima rundă

    1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 3 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 4 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 5 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 6 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns