Ce se întâmplă cu Pele? A apărut cu un cadru şi în scaun cu rotile la ultimul interviu. "Este destul de fragil"

De Antena Sport
Publicat: 23.02.2021, 10:51

Pele, în timpul unui interviu

ProfimediaImages

Pele a ajuns la 80 de ani

Ajuns la 80 de ani, Pele pare slăbit şi are nevoie de un cadru pentru a veni în faţa camerelor de luat vederi. El nu este capabil să meargă decât cu ajutor până la un scaun. Ulterior, el a apărut şi într-un scaun cu rotile. 

Reclamă

Pele a trecut printr-o operaţie la şold, care nu a avut însă succesul scontat. „Este destul de fragil. A avut o operaţie la şold, dar nu s-a recuperat perfect”, susţinea fiul său, Edinho, în 2020. 

Reclamă

Pele, la 80 de ani! „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt lucid”

Pele a împlinit în octombrie 2020 80 de ani. Unul dintre cei mai mari fotbalişti din istorie a avut o reacţie amuzantă când a fost întrebat despre cum se simte la o vârstă atât de înaintată.

„Vreau să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru sănătatea mea şi pentru faptul că am ajuns aici încă lucid. Nu mai inteligent, însă lucid”, a spus Pele, triplu campion mondial cu Brazilia.

Pe 23 octombrie 1940 s-a născut legendarul Pele, supranumit „Perla neagră” sau „Regele fotbalului” şi pe numele său adevărat Edson Arantes do Nascimento.

Pele s-a născut în localitatea Tres Coraçőes din statul brazilian Minas Gerais, iar, la numai 9 ani, se legitima la echipa 7 August Bauru. La 15 ani, ajunge la Santos, unde, un an mai târziu debutează cu gol la echipa mare, într-un mare derby cu Corinthians.

La doar 17 ani, devenea campion mondial cu Brazilia (1958), având un rol esenţial la câştigarea titlului. El era desemnat cel mai bun tânăr jucător al turneului din Suedia şi intra în cartea recordurilor ca cel mai tânăr fotbalist care joacă şi marchează în finală de campionat mondial. A reuşit o dublă în faţa ţării gazde, pe care Selecao a învins-o cu 5-2.

Pele a împlinit 80 de ani! A marcat 1.279 de goluri

Apoi, el s-a impus alături de Selecao şi la Mondialele din 1962 şi 1970. Alte titluri importante din cariera lui Pele au fost Copa Libertadores (2), Cupa Intercontinentală (1), 6 titluri în Brazilia. În decembrie 2000, el a împărţit premiul pentru cel mai bun fotbalist al secolului trecut cu Diego Armando Maradona.

1279 de goluri a marcat Pele în toate meciurile disputate, inclusiv amicale, un record de Guinness World Record. Pentru naţională, a înscris 77 de goluri în 92 de partide.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
13:54

„E ca Garnacho de la United!” Gică Hagi, aproape de o nouă lovitură financiară! Detaliile afacerii

13:38

„M-a deranjat!” Dan Petrescu s-a enervat înainte de FCSB-CFR Cluj. Mesaj dur pentru Elias Charalambous

13:28

EXCLUSIVDecizia de mare campion luată de Cătălin Chirilă după dezamăgirea de la Jocurile Olimpice

13:10

Anunţ uriaş al lui Leo Messi! L-a lăudat, la scenă deschisă, pe starul Barcelonei. Poate fi urmaşul său

13:00

EXCLUSIVDecizia luată în legătură cu Florin Tănase înainte de FCSB – CFR Cluj

11:46

Gigi Becali i-a stabilit preţul de transfer lui Ştefan Târnovanu. Anunţul făcut în direct

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors