Ce umilinţă! Manchester City a dat de pământ cu Arsenal, noua „lanternă roşie” din Premier League! Fanii „tunarilor” au oferit momente geniale pe Etihad

De Dragoș Vasile
Publicat: 28.08.2021, 16:39

Fani Arsenal

Fanii lui Arsenal, momente geniale pe Etihad

Profimedia

Ce umilinţă! Manchester City a dat de pământ cu Arsenal. Fanii „tunarilor” au oferit momente geniale pe Etihad

Pe Etihad, Manchester City a făcut spectacol şi s-a impus cu 5-0. Gundogan a deschis rapid scorul, în minutul 7, iar Torres a majorat avantajul după doar 5 minute.

Reclamă

Coşmarul a continuat pentru londonezi, care au rămas în 10 oameni, după eliminarea lui Xhaka. Imediat după ce favoriţii lor au rămas în inferioritate, fanii au răbufnit şi au părăsit stadionul.

Reclamă

Suporterii rămaşi l-au văzut pe Gabriel Jesus cum a dus scorul la 3-0, iar în repriza secundă au făcut haz de necaz: s-au bucurat alături de fanii „cetăţenilor”, după reuşita lui Rodri. Torres a închis tabela în minutul 84 şi a reuşit „dubla”.

În urma acestui rezultat, Arsenal este noua „lanternă roşie” din Premier League cu 0 puncte şi goluri marcate după 3 etape şi golaveraj -9. De partea cealaltă, Manchester City este pe primul loc în Anglia, cu 2 victorii în 3 etape.

Preşedintele unei ţări a răbufnit după încă un moment ruşinos trăit de Arsenal: „Nu trebuie să acceptăm mediocritatea”

După prima etapă din Premier League, preşedintele Republicii Rwanda, Paul Kagame, a răbufnit la finalul meciului pierdut de Arsenal, 0-2 cu Brentford. Fiind un cunoscut fan al „tunarilor”, politicianul de 63 de ani a postat un mesaj clar pe contul oficial de Twitter.

„Ce? Este fotbal, este o înfrângere a lui Arsenal cu Brentford, echipă care a meritat victoria. Fanii nu merită să se obişnuiască cu aşa ceva. NU! Spun asta ca unul dintre marii fani ai lui Arsenal. O schimbare a întârziat prea mult să vină.

Ne chinuim de un deceniu. Nu putem avea un plan care să meargă? Trebuie văzut cum gestionăm situaţia jucătorilor cumpăraţi să execute planul. O asemenea mentalitate nu aduce schimbarea. Nu trebuie să acceptăm mediocritatea. O echipă trebuie construită cu obiectivul de a câştiga. Cred că ştim pe umerii cui apasă povara asta. Sper că ştiu şi ei”, au fost mesajele lui Paul Kagame.

Cel mai probabil, schimbarea la care se referă preşedintele ţării din estul Africii este cea a lui Mikel Arteta, managerul care întârzie să aibă rezultate cu Arsenal, echipă obişnuită cu performanţa. Londonezii au câştigat de 13 ori titlul în Anglia.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:52 21 apr.

Obiectivul neaşteptat anunţat de Mirel Rădoi! Dezvăluirea făcută după meciul cu Dinamo: „Ne uităm în spate”

23:45 21 apr.

Mihai Rotaru a anunţat ce trebuie să facă Universitatea Craiova pentru a câştiga titlul

23:36 21 apr.

„E o presiune imensă!” De ce nu vorbeşte Alexandru Mitriţă despre titlu. A spus-o după meciul cu Dinamo

23:28 21 apr.

Armand Duplantis şi Simone Biles, sportivii anului la Premiile Laureus

23:23 21 apr.

Ionuţ Negoiţă, după ce a fost surprins alături de acţionarii lui Dinamo: „La anul, cu achiziţii, vom putea mai mult”

23:21 21 apr.

Ştefan Baiaram s-a dezlănţuit după victoria cu Dinamo: „Nu le-a dat nicio şansă” + Ce spune despre lupta la titlu

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s