Cristiano Ronaldo continuă să scrie istorie, la 39 de ani! Încă două recorduri doborâte de CR7. „Recordurile mă urmăresc pe mine”
De Dan Roșu
Publicat: 28.05.2024, 7:56
Cristiano Ronaldo continuă să scrie istorie, la 39 de ani. După ultimul meci al sezonului disputat în tricoul lui Al-Nassr, cel considerat unul dintre cei mai mari jucători din istorie a mai doborât două recorduri.
Chiar dacă a pierdut titlul în faţa lui Al-Hilal, Cristiano Ronaldo a încheiat sezonul cu o dublă istorică, în duelul cu Al-Ittihad (4-2). El a ajuns astfel la 35 de goluri marcate în campionat pentru Al-Nassr.
Cristiano Ronaldo continuă să scrie istorie, la 39 de ani
Cele 35 de reuşite l-au ajutat pe Cristiano Ronaldo să devină jucătorul cu cele mai multe goluri marcate într-un sezon în campionatul Arabiei Saudite. „Eu nu urmăresc recorduri, recordurile mă urmăresc pe mine”, a fost mesajul postat pe X de starul lusitan.
El a bătut recordul deţinut de Hamdallah, din sezonul 2018-2019 (34 de goluri). În cele 31 de meciuri disputate în Arabia Saudită, Ronaldo şi-a mai trecut în cont şi 11 pase decisive.
Al doilea record stabilit de Cristiano Ronaldo este legat de întreaga sa carieră: CR7 e primul fotbalist din istorie care devine golgheter în patru campionate diferite. Înainte de Arabia Saudită, el terminase primul în acest top în Premier League, La Liga (de trei ori) şi în Serie A.
Giovanni Becali, dezvăluiri uluitoare despre Cristiano Ronaldo
Giovanni Becali a făcut dezvăluiri uluitoare despre Cristiano Ronaldo. Becali este prieten bun cu Jose Mourinho, un alt portughez celebru, iar în urmă cu peste 20 de ani a fost la un pas să devină impresarul lui Cristiano Ronaldo.
Starul portughez câştigă 200 de milioane de euro pe an doar din salariu. Giovanni Becali spune că Ronaldo primeşte în fiecare zi bani în cont. Mai mult, Giovanni Becali a mai spus că Ronaldo nu are de gând să se retragă prea curând din fotbal.
”Ronaldo e plătit la 12 și un minut. În fiecare zi, primește o parte din milioanele sale. Verifică pe telefon dacă i-a intrat salariul. Fiecare face ce poate cu banii. E un sacrificiu, dar cred că vrea să mai joace 4-5 ani. El are destui bani. E un om care vrea să câștige„, a spus Giovanni Becali.