Ianis Hagi, contribuţie importantă la o nouă victorie a lui Rangers! Trupa lui Steven Gerrard e lider în Scoţia

De Gabriel Zamfirescu
Publicat: 24.10.2021, 16:04

Meciuri tari în Europa

Meciuri tari în Europa

Profimediaimages

Ianis Hagi a avut o nouă contribuţie importantă într-un meci al lui Rangers. Campioana Scoţiei a fost condusă cu 1-0 chiar din minutul 4, pe terenul lui St. Mirren. Ronan a fost cel care a deschis scorul pentru gazde. De aici încolo a ieşit la rampă fiul Regelui.

Reclamă

Ianis Hagi, contribuţie importantă la o nouă victorie a lui Rangers

Ianis Hagi a ratat trei ocazii importante pentru Glasgow Rangers, dar până la urmă a contribuit la revenirea echipei lui Steven Gerrard. Românul a scos un penalty pe finalul primei reprize. În minutul 40, Ianis a obținut un penalty pentru Rangers, fiind faultat în careul advers de Alan Power după un dribling scurt în fața acestuia. Kemar Roofe a transformat lovitura de la punctul cu var. Au fost însă două minute magice pentru Rangers.

Imediat după reuşita din penalty a venit şi golul al doilea pentru oaspeţi care au marcat în minutul 43 prin Morelos. Acesta a fost scorul pauzei, dar şi scorul final al întâlnirii. Titular pentru a 4-a oară consecutiv în acest sezon, Ianis Hagi a fost scos de pe teren de Steven Gerrard în minutul 78.

Rangers şi Ianis Hagi, lideri în Scoţia

În urma victorie cu 2-1 de pe terenul lui St. Mirren, Rangers şi Ianis Hagi sunt lideri în Scoţia. Campioana are 23 de puncte după 10 etape, la 3 puncte în spatele celor de la Hearts. Marea rivală a lui Rangers, Celtic e abia pe locul patru al clasamentului, cu doar 19 puncte acumulate în 10 etape.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
12:07

Dinamo a câștigat procesul cu Vasile Șiman! Ce se întâmplă cu ieșirea din insolvență

12:02

Clubul Estoril onorează 40 de ani de la prima victorie a lui Ayrton Senna în Formula 1

11:40

Lionel Messi vrea să joace la World Cup 2026. A fost dat de gol de Luis Suarez

11:20

„Nu spun ca să atrag atenția”. Ilie Dumitrescu, mesaj ferm înainte de FCSB – CFR Cluj

11:03

Aaron Boupendza a murit la 28 de ani! Fostul atacant al Rapidului a căzut de la etajul 11, în China

10:52

„Poate Real Madrid să întoarcă scorul cu Arsenal?” Specialiștii englezi au dat verdictul: „De asta au nevoie”

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 6 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas