„Ianis Hagi, la Fenerbahce?” Giovanni Becali a dat imediat răspunsul, chiar înaintea meciului decisiv al României de la EURO
De Viviana Moraru
Publicat: 25.06.2024, 18:59
Giovanni Becali a fost întrebat despre un posibil transfer al lui Ianis Hagi la Fenerbahce, şi a oferit imediat răspunsul. Impresarul a transmis că nu se pune problema ca fiul „Regelui” să fie transferat de Jose Mourinho, însă s-a declarat convins că Superliga Turciei i s-ar potrivi acestuia.
Ianis Hagi a fost rezervă în ambele meciuri ale României de la EURO 2024. Internaţionalul român va reveni la Rangers, după Campionatul European.
„Ianis Hagi, la Fenerbahce?” Giovanni Becali a dat imediat răspunsul, chiar înaintea meciului decisiv al României de la EURO
Giovanni Becali a transmis că informaţiile conform cărora Ianis Hagi ar fi dorit de Fenerbahce sunt doar zvonuri. Impresarul este de părere că internaţionalul român va continua la Rangers, dat fiind şi salariul mare pe care îl încasează la formaţia scoţiană.
Întrebat dacă Turcia i s-ar potrivi lui Ianis Hagi, Giovanni Becali a transmis că doar numele acestuia i-ar oferi un culoare favorabil fiului „Regelui”, dat fiind faptul că Gică Hagi a scris istorie la Galatasaray.
„Nu e nicio discuţie cu Fenerbahce, dacă era vreun jucător român la Fener, eram chemat imediat. Mourinho abia ieri a început antrenamentele.
Cunosc foarte bine situaţia, în cazul în care Mourinho va avea nevoie de un jucător, m-ar pune în contact pe mine. Despre Ianis, au fost simple speculaţii. Asta nu înseamnă că dacă aş avea ofertă pentru Ianis, nu m-ar interesa. Pe 14 sunt invitat la nuntă, e un copil care a crescut în ochii noştri.
(N.r. Lui Ianis i s-ar potrvit Turcia) Da, doar numele i-ar da un culoare favorabil. Are contract cu Rangers, va începe pregătirile acolo, şi după se va lua decizia, dacă îl vor împrumuta. Are un contract mai mare, e greu. Joacă câte o repriză, are nevoie de continuitate”, a declarat Giovanni Becali, conform fanatik.ro.
Ianis Hagi, reacţie vehementă după ce s-a spus că nu şi-a salutat colegii şi fanii la finalul partidei cu Belgia
Ianis Hagi a avut o reacţie vehementă după ce s-a spus că nu şi-a salutat colegii şi fanii la finalul partidei cu Belgia. Ianis a negat toate acuzaţiile şi a transmis un mesaj emoţionant înaintea meciului cu Ucraina.
„În ultimele zile, am observat câteva articole în presă care susţin că, după meciul cu Belgia, am plecat direct la vestiar fără să salut publicul şi colegii mei. Vreau să clarific această situaţie şi să vă asigur că aceste informaţii sunt complet neadevărate. Imediat după fluierul final, am salutat toate zonele în care se aflau suporterii români. Este foarte important pentru mine să arăt respectul şi aprecierea mea pentru voi, cei care ne susţineţi necondiţionat. De asemenea, am salutat toţi colegii mei înainte de a merge la vestiar. Pentru mine, echipa naţională a României este o familie.
Fiecare meci, fiecare antrenament şi fiecare moment petrecut alături de colegii mei sunt de nepreţuit. Publicul român este minunat şi am un respect enorm pentru fiecare dintre voi. Întotdeauna am avut şi voi avea respect maxim pentru voi, cei care ne susţineţi necondiţionat. Momentele petrecute împreună cu voi pe teren şi în afara lui sunt cele mai frumoase din cariera mea. Este o onoare să port tricoul naţionalei şi să reprezint România în faţa voastră. Fiecare strigăt de încurajare şi aplauzele din partea voastră înseamnă foarte mult pentru mine şi pentru echipă. Vă mulţumesc din suflet pentru susţinerea voastră constantă şi vă asigur că vom continua să luptăm pentru România, împreună, ca o adevărată familie„, a transmis Ianis Hagi, prin intermediul FRF.