Kylian Mbappe rupe tăcerea după scandalul cu Neymar. „Da, l-am numit `vagabond`”. Ce s-a întâmplat după meciul cu Montpellier
De Antena Sport
Publicat: 5.10.2021, 9:35
„Da, l-am numit pe Neymar „vagabond”, pentru că nu am fost fericit cu o pasă. Sunt lucruri care se întâmplă întotdeauna în fotbal. De aceea, imediat după ce subiectul a „explodat”, am vorbit cu el despre asta. Asta se întâmplă pentru că vrem să câştigăm. Nu este o problemă între noi după asta”, a spus Mbappe, citat de L`Equipe.
„Vagabondul ăsta nu-mi pasează”, i-a spus Mbappe lui Idrissa Gueye. Imaginile au făcut imediat înconjurul lumii şi au părut a inflama atmosfera din vestiar. După meci, antrenorul Pochettino a dat asigurări că relaţia dintre starurile sale este una perfectă.
Kylian Mbappe l-a numit vagabond pe Neymar
”Sunt doi băieţi fantastici. Astfel de chestii pot avea loc în fotbal. Am vorbit cu ei, la fel cum şi ei au discutat între ei. Un astfel de subiect a făcut zgomot în afara grupului, dar în interiorul grupului nu înseamnă nimic. Neymar şi Mbappe au o prietenie strânsă, au vorbit şi s-au antrenat bine.
Repet, suntem la un club special şi trebuie să acceptăm faptul că situaţiile de aici sunt foarte speciale şi diferite. Trebuie să fie înţelese. Atmosfera din grup este foarte bună”, a spus tehnicianul celor de la PSG, la conferinţa de presă, citat de L’Equipe.
Şi Ander Herrera a vorbit despre ceea ce se întâmplă în vestiar. „Neymar şi Kylian au o conexiune specială„, a reacţionat mijlocaşul parizienilor.
Kylian Mbappe a răbufnit după ce a ratat transferul la Real Madrid
Kylian Mbappe a rupt tăcerea şi a vorbit deschis despre situaţia pe care a avut-o la PSG, în această vară. Atacantul a vrut să plece la Real Madrid, club care a oferit până la 200 de milioane de euro pentru el.
Campionul mondial îi atacă pe şefii de la Paris, care susţineau că Mbappe i-a anunţat că vrea să plece pe ultima sută de metri. Cel mai probabil, starul va ajunge gratis la Real Madrid, în vara lui 2022.
„Am cerut să plec încă din luna iulie, pentru că nu voiam să prelungesc contractul. Am vrut ca PSG să primească o sumă considerabilă pentru a transfera un jucător de calitate în locul meu. Pe de altă parte, le-am zis că dacă nu vor să plec, voi rămâne.
Nu mi-a plăcut faptul că au spus că am anunţat abia în ultima săptămână din august că vreau să plec. Este greşit şi m-au făcut să mă simt ca un hoţ. Le-am spus că vreau să plec încă din iulie”, a spus Mbappe, citat de rmcsport.
Rămas la PSG, Mbappe face acum parte dintr-un trident care poate deveni letal, alături de Lionel Messi şi Neymar. Cotat la 160 de milioane de euro, Kylian a marcat patru goluri şi a oferit cinci assist-uri în primele 11 meciuri ale stagiunii.
- Kylian Mbappe l-a numit vagabond pe Neymar
- Mbappe a dezvăluit motivul pentru care l-a jignit pe brazilian
- PAOK - AEK, marele derby din Grecia, e live în AntenaPLAY, duminică, de la 19:30
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt LIVE în AntenaPLAY