Mister desluşit! Cine este cel mai bine plătit fotbalist al Barcelonei după plecarea lui Messi. Conducerea de pe Camp Nou pregăteşte o adevărată „revoluţie”
De Dragoș Vasile
Publicat: 7.08.2021, 19:11
Antoine Griezmann, cel mai bine plătit fotbalist al Barcelonei după plecarea lui Messi
Despărţirea Barcelonei de Leo Messi a lăsat urme adânci. Spaniolii de la AS au dezvăluit salariile fotbaliştilor, iar cel mai bine plătit este francezul Antoine Griezmann. Remuneraţiile sunt brute şi sunt cele pe care conducerea grupării blaugrana vrea să le obţină după negocierile cu jucătorii.
- Antoine Griezmann – 21 milioane de euro
- Memphis Depay – 18 milioane de euro
- Frenkie De Jong – 16 milioane de euro
- Ousmane Dembele – 15 milioane de euro
- Philippe Coutinho – 15 milioane de euro
- Sergio Busquets – 14 milioane de euro
- Gerard Pique – 12 milioane de euro
- Jordi Alba – 12 milioane de euro
- Marc-Andre ter Stegen – 9 milioane de euro
Leo Messi era cel mai bine plătit jucător al catalanilor. Doar în sezonul trecut a încasat 71 de milioane de euro.
După încheierea contractului lui Messi, negocierile cu conducerea au durat zile bune, însă au picat, în principal, din cauza problemelor financiare ale echipei. Conducătorii Barcelonei nu au putut să facă rost de bani pentru a îndeplini cerinţele argentinianului
Lionel Messi va fi prezentat marţi la PSG. Câţi bani va încasa, la semnătură, starul argentinian
Lionel Messi va fi prezentat marţi la PSG. Jucătorul care pleacă după 21 de ani de la Barcelona este pe punctul de a semna cu vicecampioana Franţei. Messi se alătură „galaxiei” de staruri de pe Parc des Princes. Va juca alături de Neymar, Mbappe şi Angel Di Maria. S-au aflat deja şi care sunt sumele din contractul uriaş cu care a fost convins de Nasser Al-Khelaifi.
„E vorba de mai puțini bani decât au fost francezii dispuşi să îi ofere în trecut. Totuşi, a fost îndeplinită una dintre principalele cerințele ale jucătorului, aceea de a semna pe cel puțin doi ani„, se anunţă în L’Equipe.
Din informaţiile jurnaliştilor francezi, Leo va semna pe doi ani, cu opţiune de prelungire pe încă un sezon. Va încasa, net, câte 40 de milioane de euro pentru fiecare stagiune. Mai mult, va primi şi un bonus de 30 de milioane de euro la semnătură.
Potrivit Mundo Deportivo, tatăl lui Lionel Messi, care îi este şi agent, va stabili ultimele detalii în acest weekend. Este aşteptat acum să ajungă în capitala Franţei. Cel mai probabil, atacantul de 34 de ani va fi prezentat marţi pe Parc des Princes.
Acordul dintre Lionel Messi și PSG a fost deja anunțat de Khalifah Bin Hamad Al Thani, fratele emirului din Qatar. “Tratativele au fost încheiate în mod oficial. Anunțul în curând”, a scris acesta pe rețelele sociale.
- Cine este cel mai bine plătit fotbalist al Barcelonei după plecarea lui Messi
- Ce salarii au vedetele blaugrana
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY