OFICIAL | Messi a devenit liber de contract! Superstarului argentinian i-a expirat înţelegerea cu Barcelona după 21 de ani

De Dragoș Vasile
Publicat: 1.07.2021, 1:03

profimedia

Lionel Messi

Leo Messi, cel mai important jucător din istoria Barcelonei, este liber de contract după 7478 zile. Înţelegerea semnată de către argentinian pe 25 noiembrie 2017 a expirat astăzi.

Reclamă

Messi a devenit liber de contract! Superstarului argentinian i-a expirat înţelegerea cu Barcelona după 21 de ani

Barcelona a obţinut pentru prima oară semnătura lui Messi pe 8 ianuarie 2001. Argentinianul avea să devină unul dintre cei mai buni jucători din istoria fotbalului. În perioada petrecută pe Camp Nou, Messi a câştigat, pe lângă numeroase trofee, şase Baloane de Aur, patru Ligi ale Campionilor şi 10 titluri în La Liga.

Reclamă

Discuțiile dintre Joan Laporta și anturajul lui Lionel Messi s-au intensificat în ultima vreme. Potrivit informațiilor furnizate de presa din Spania, ambele părți își doresc prelungirea înțelegerii. Cu toate acestea, Messi încă nu a pus pixul pe hârtie.

În acest moment, căpitanul Barcelonei este cotat de site-urile de specialitate la 80 de milioane de euro.

Lionel Messi rămâne la BarcelonaLionel Messi rămâne la Barcelona
Leo Messi

Joan Laporta: „Cred că Messi va continua să joace la Barcelona”

Recent, noul preşedinte al Barcelonei era optimist în privinţa negocierilor cu Lionel Messi. Joan Laporta a dat asigurări că tratativele merg pe un drum bun, dar a precizat că nu este deloc uşor.

„Cred că Messi va continua să joace la Barcelona. Nu este uşor, dar lucrăm la asta şi sperăm să semnăm actele cât mai curând”, a spus Joan Laporta, conform jurnalistului Fabrizio Romano.

Tatăl lui Messi dezvăluia, luna trecută, că starul argentinian este dispus să renunțe cel mult la jumătate din bani. Mundo Deportivo a scos la iveală că argentinianul câștiga până la 138 de milioane de euro pe sezon.

Leo Messi

Manchester City îl poate transfera pe Lionel Messi

Dacă nu va semna un nou contract cu Barcelona, Messi este aşteptat cu braţele deschise de Pep Guardiola. Potrivit The Sun, campioana Angliei poate reuşi transferul anului dacă îi va achita lui Lionel Messi un salariu de 500.000 de lire sterline pe săptămână. Această sumă trebuie să intre în conturile golgheterului la zi din La Liga după achitarea taxelor.

Atacantul de 33 de ani este dispus să parafeze un contract valabil pe 12 luni, cu opţiune de prelungire pe încă un an. În total, ar primi 25 de milioane de lire sterline în decursul unui singur sezon. Messi ar putea deveni cel mai bine plătit jucător din istoria Premier League.

Şi Inter Miami îl vrea pe Messi! David Beckham pregătește lovitura secolului

Un alt scenariu posibil este Messi la Inter Miami. Potrivit presei din Anglia, argentinianul e aproape de a semna un contract pe 10 ani cu Barcelona, dar va mai juca în La Liga doar în următoarele două sezoane. Ulterior, Messi ar ajunge la Inter Miami, echipa lui David Beckham.

Lionel Messi și-a exprimat în multe rânduri dorința să-și încheie cariera în MLS. Jorge Mas, coproprietarul lui Inter Miami, este optimis că poate să-l ademenească pe starul Barcelonei în Florida.

„Mi-ar plăcea să joc în Statele Unite ale Americii la un moment dat, mereu a fost una dintre dorințele mele, dar nu știu ce se va întâmpla”, spunea Lionel Messi la finalul anului trecut.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
22:12

Foto„Nebunie” pe Santiago Bernabeu înainte de Real Madrid – Arsenal! Poliţia a intervenit

22:03

VideoJurnal AntenaSport | Zi perfectă pentru Dinamo!

21:59

LIVE TEXTReal Madrid – Arsenal și Inter – Bayern Munchen se joacă ACUM. „Galacticii” vor remontada

21:58

VideoJurnal AntenaSport | Rapidiștii i-au bucurat pe copii

21:54

Bernadette Szocs – Bruna Takahashi, LIVE VIDEO (15:15). Duel important pentru româncă la Cupa Mondială

21:27

Mihai Stoica a reacționat după moartea lui Aaron Boupendza. Ce așteaptă oficialul de la FCSB

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 6 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s