Performanţa uriaşă a lui Mason Mount, după ce a marcat în Real Madrid – Chelsea. A egalat un record deţinut de David Beckham
De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 12.04.2022, 22:36
Mason Mount a deschis scorul în minutul 15 pe Santiago Bernabeu, primul meci jucat de Chelsea în istorie pe stadionul celor de la Real Madrid. Anul trecut, în semifinalele Ligii Campionilor, Real Madrid a disputat partida de acasă pe stadionul „Alfredo di Stefano”, în condiţiile în care lucrările de pe Santiago Bernabeu nu erau finalizate.
Chelsea nu se luptă doar să întoarcă rezultatul din tur. Benzema a reuşit un hat-trick pe Stanford Bridge, iar Real s-a impus cu 3-1. Dacă va câştiga, actuala campioană a Europei poate deveni prima echipă engleză care câştigă un meci pe Santiago Bernabeu, în UEFA Champions League.
Mason Mount, sezon de vis la Chelsea
Mount are parte de un sezon excelent la Chelsea. În cele 45 de meciuri jucate în toate competiţiile, Mount a reuşit să înscrie de 11 ori. Mai mult, acesta este primul gol marcat de Mason Mount în UEFA Champions League după cel marcat în semifinalele sezonului trecut, chiar împotriva celor de la Real Madrid.
Mai mult, Mason Mount este doar al treilea jucător englez care marchează pe Santiago Bernabeu în Liga Campionilor, după Alan Smith în 2001 şi Danny Welbeck, în 2013. Mount a egalat şi un record al lui David Beckham, care era singurul jucător englez care a marcat în două sezoane consecutive în Liga Campionilor împotriva celor de la Real Madrid.
- Mason Mount a deschis scorul pe Santiago Bernabeu
- Recordurile starului de la Chelsea
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY