Răzbunarea lui Unai Emery! ”Mister Europa League” a eliminat-o pe Arsenal şi a dus-o pe Villarreal în prima finală europeană din istoria clubului. Performanţa uriaşă atinsă de spaniol

De Dragoș Vasile
Publicat: 6.05.2021, 21:11

profimediaimages.ro

Unai Emery, performanţă uriaşă în Europa League

Villarreal a eliminat-o pe Arsenal în semifinale, scor 2-1 la general, şi a ajuns în premieră într-o finală europeană. Unai Emery şi-a scos din competiţie fosta echipă, care l-a dat afară în 2019, şi a atins o performanţă uriaşă în Europa League.

Reclamă

Reclamă

Spaniolul s-a calificat în a cincea finală din carieră. În 2014, 2015 şi 2016 a reuşit să ajungă în ultimul act cu Sevilla, în 2019 cu Arsenal, iar în 2021 cu Villarreal. Dintre acestea, tehnicianul a câştigat 3, toate cu andaluzii.

Spaniolii, în culmea fericirii

Pau Torres a vorbit despre momentul istoric trăit de Villarreal. Fundaşul aşteaptă cu nerăbdare să evolueze în marea finală cu Manchester United.

„Este istoric faptul că am ajuns în finală, dar nu vrem să ne oprim aici. Sunt momente emoţionante. Toată lumea merită, fanii merită, preşedintele. Am suferit mult, ei au avut ocazii, am avut şi noi, dar echipa a arătat caracter.

Vom înfrunta o echipă mare în finală şi va fi dificil pentru noi. Nu se putea să fie din nou două finale englezeşti. E frumos că reprezentăm fotbalul spaniol”, a declarat Torres la finalul meciului.

Manchester United – Villarreal, finala Europa League 2021

Manchester United şi Villarreal sunt cele două echipe care se vor lupta pentru trofeul Europa League. „Diavolii” au eliminat-o pe AS Roma, scor 8-4 la general, în timp ce spaniolii au eliminat-o pe Arsenal, scor 2-1 la general.

Englezii vor încerca să cucerească trofeul, la fel ca în 2017, după finala cu Ajax, 2-0, în timp ce spaniolii au obţinut prima calificare din istoria clubului într-o finală euroepană.

Cele două formaţii se vor întâlni pe 26 mai, pe stadionul din Gdansk din Polonia. La ultimul act al Europa League vor fi 9.500 de fani.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
14:11

Rapid, primul mesaj după moartea lui Aaron Boupendza: „Va rămâne mereu în amintirea noastră”

13:58

„Iese soarele și pe strada noastră”. Dinamo, reacție oficială după ce a fost semnat contractul pentru noul stadion

13:37

Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestat

13:32

VIDEOBernadette Szocs s-a calificat în Stage 2, la Cupa Mondială, fără set pierdut

13:21

EXCLUSIVRăzvan Zăvăleanu, reacție fermă despre ieșirea lui Dinamo din insolvență: „Să nu se hazardăm”

13:12

Marius Şumudică a început să plângă în timp ce vorbea despre moartea lui Aaron Boupendza: „Era ca și copilul meu”

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 6 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas