Valentin Mihăilă, la mare căutare în Europa! După Germania – România 2-1, două cluburi din Bundesliga au pus ochii pe „perla” Parmei
De Dragoș Vasile
Publicat: 11.10.2021, 19:15
Valentin Mihăilă, la mare căutare în Europa! Două cluburi din Bundesliga vor să îl transfere
Valentin Mihăilă este la mare căutare în Europa. După Watford, Hertha Berlin şi Eintracht Frankfurt sunt interesate de serviciile internaționalului român, notează seriebnews.com.
Cele duă cluburi din Bundesliga au pus ochii pe fostul jucător al Universității Craiova după prestația acestuia din Germania – România, meci în care Mihăilă a fost titular și a evoluat 59 de minute.
Totuși, suma de transfer nu este deloc mică. Kyle Krause cere cel puțin 20 de milioane de euro pentru „perla” sa, anunță italienii.
8.5 milioane de euro a plătit Parma ca să-l transfere pe Valentin Mihăilă de la Universitatea Craiova, la începutul sezonului precedent.
Potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com, internaționalul român este cotat la 8.5 milioane de euro. În actualul sezon, Mihăilă a marcat două goluri și a oferit un assist.
Valentin Mihăilă, aproape de transferul carierei. „Perla” Parmei este dorită și în Premier League
Valentin Mihăilă este dorit în Premier League de Claudio Ranieri, noul antrenor al lui Watford, anunță seriebnews.com. Tehnicianul care a făcut-o pe Leicester „regina” Angliei în sezonul 2015-2016 a fost impresionat de calitățile internaționalului român.
„Jucătorul își arată calitățile și atrage asupra lui interes din Europa. În acest sens, Claudio Ranieri, antrenorul nou al lui Watford, și l-ar dori pe tânărul atacant”, anunță sursa citată.
- Valentin Mihăilă, la mare căutare în Europa
- Două cluburi din Bundesliga au pus ochii pe „perla” Parmei
- Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
- Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00