Adrian Mutu este lăudat de o legendă a Craiovei. Rodion Cămătaru, unul dintre jucătorii de bază ai Craiovei Maxima, a spus că „Briliantul” se poate impune la echipa lui Adrian Mititelu, care a revenit după 11 ani în prima ligă.
Adrian Mutu, lăudat de o legendă a Craiovei
„Din generaţia noastră nu e nimeni acolo, e o lovitură de imagine. Îmi place Adi Mutu. L-am cunoscut la Comisia Tehnică, la tineret, îmi place stilul lui. E deştept şi merită o şansă. A arătat valoare la echipa naţională de tineret, eu cred în stilul lui. Cred că Mutu se va impune. Bănuiesc că şi înainte de a semna a pus condiţii. Cred că a condiţionat venirea anumitor jucători”, a spus Rodion Cămătaru, potrivit telekomsport.ro.
Cămătaru a evitat să se pronunţe despre rivalitatea dintre FC U Craiova 1984 şi CS Universitatea Craiova.
„E delicat subiectul, dar în sensul fotbalului e foarte frumos. Va fi foarte interesant. Nu ştiu cum va fi, dar va fi frumos. Lumea va fi împărţită. E greu de spus cine e Universitata Craiova, nu că mi-ar fi frică, E vorba de pe cine întrebi”, a mai spus Cămătaru.
Clipul cu Adrian Mutu postat de Adrian Mititelu jr.
Adrian Mutu a semnat aseară cu FC U Craiova 1984, după ce a purtat o ultimă rundă de negocieri la un hotel din Bucureşti.
Momentul a fost filmat şi a fost postat de Adrian Mititelu jr. pe contul său de TikTok. Pe fundal se aud versurile sugestive ale unei melodii cântate de Adriano Bono: „Sei un fenomeno!” (n.r. eşti un fenomen)”, cu trimitere la porecla lui Mutu din perioada în care evolua la Fiorentina.
@adrianmititelujr♬ Il Fenomeno – Intro – Adriano Bono
Adrian Mutu, salariu de 10.000 de euro pe lună
Mutu va încasa un salariu de 10.000 de euro pe lună, potrivit gsp.ro. Contractul său este valabil doi ani, iar primul obiectiv este calificarea în play-off.
