CFR Cluj, campioana României 2021! Andrei Burcă: „Toată lumea ne cataloga bătrâni!” Momentul decisiv: „Am marcat acel gol la Giurgiu!”Ce a spus de o plecare
Publicat: 18.05.2021, 22:44.
Actualizat: 19.05.2021, 0:24
Andrei Burcă, după ce CFR Cluj a devenit campioană, s-a arătat extrem de mulţumit de aportul pe care şi l-a adus în acest sezon. CFR Cluj a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa FC Botoşani, şi a câştigat al patrulea titlu consecutiv de campioană a României şi al şaptelea din istoria sa. Unica reuşită a meciului a fost semnată de Ţigănaşu, în proprie poartă, în minutul 53. Andrei Burcă este cel care a provocat autogolul marcat de Ţigănaşu. Burcă este şi cel care a egalat în minutul 93, la Giurgiu, în derby-ul cu FCSB. Acel gol a menţinut echipa lui Edi Iordănescu pe primul loc.
Andrei Burcă, după ce CFR Cluj a devenit campioană: „Toată lumea ne cataloga bătrâni„
Andrei Burcă a ieşit din nou la rampă. Fundaşul lui CFR Cluj a provocat autogolul care a deschis scorul în confruntarea cu FC Botoşani, meci la capătul căruia ardelenii au câştigat al patrulea titlu consecutiv.
Faza autogolului a început în minutul 53, când Ciprian Deac a executat un corner. Andrei Burcă şi a trimis cu capul spre poarta lui Pap, iar portarul oaspeților a fost păcălit de devierea lui Țigănașu.
FCSB a remizat cu CFR Cluj, scor 1-1, în etapa a 5-a a play-off-ului Ligii 1. Andrei Vlad a gafat în minutul 90+3 şi l-a ajutat pe Andrei Burcă să restabilească egalitatea. Andrei Burcă a fost extrem de fericit după ce CFR Cluj a devenit campioană.
„Nu ştiu dacă a mai reuşit altcineva după Revoluţie. Au fost două meciuri foarte grele, după înfrângerea cu Sepsi. Mă bucur că mi-am ajutat echipa, că am marcat în acel minut la Giurgiu că altfel nu eram în această postură. Toată lumea ne cataloga bătrâni, că nu mai avem vlagă. Vreau să mă bucur de aceste momente, este o realizare să fim campioni (n.r. – întrebat dacă va plec)„, a spus Andrei Burcă, după ce CFR Cluj a devenit campioană, la Digisport.
CFR Cluj a devenit campioana României
Andrei Burcă a marcat unicul gol al meciului în minutul 53, datorită unei devieri norocoase. Arlauskis i-a salvat pe ardeleni în prelungiri, când a intervenit decisiv în fața lui Al Mawas. S-a terminat 1-0 pentru CFR Cluj, iar ardelenii au cucerit al 4-lea titlu la rând. Acesta este şi primul trofeu pentru Edi Iordănescu ca antrenor.
- CFR Cluj, campioana României
- Andrei Burcă, eroul campioanei
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY