Închide meniul

AS.ro LIVE | Mircea M. Ionescu a fost invitatul lui Cătălin Oprișan! Amintirile celebrului jurnalist, care a trăit pe viu succesul de la Sevilla, în 1986

Alexandru Ivan Publicat: 14 iulie 2021, 0:09 / Actualizat: 14 iulie 2021, 11:20

Mircea M. Ionescu și Ioan Chirilă au fost cei doi trimiși ai ziarului Sportul la finala de la Sevilla, dintre Steaua și Barcelona.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mircea M. Ionescu, la AS.ro LIVE

Mă frec la ochi și nu-mi vine să cred. Sunt în avionul special al Stelei pentru Finala de la Sevilla, din 7 mai. Este cea mai tare deplasare din cariera mea de cronicar și comentator sportiv. Cred că m-a ales Maestrul meu, nea Vanea Chirilă.

E drept, nici nu s-au înghesuit colegii de la „Sportul”, Steaua fiind privită ca o victimă sigură în fața Barcelonei. Unii se gândeau chiar la un dezastru, și cum să-l relatezi în ziar, ca să nu superi Mausoleul din Ghencea?”, a povestit Mircea M. Ionescu.

În urmă cu 35 de ani, pe 7 mai 1986, roş-albaştrii au realizat cea mai importantă performanţă a unei echipe româneşti în cupele europene. Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni, după ce o învingea pe Barcelona la penalty-uri, scor 2-0.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă

Se va califica FCSB în grupa Ligii Campionilor?

Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
13:42

FotoFrancesca Alupei şi Beata Vaida, drum spre istorie: prima prezenţă a României la Jocurile Olimpice, la volei pe plajă

13:22

Steaua Bucureşti, mesaj ironic pentru rivalii de la FCSB: „Noi cu trofeele, ei cu meme-urile”

12:44

Sold out la FCSB – Universitatea Craiova. Arena Naţională, luată cu asalt la sărbătoarea de titlu a roş-albaştrilor

12:29

Novak Djokovic şi Andy Murray au întrerupt colaborarea, după 6 luni

12:19

„Jucătorii vor să scape de Şumudică”. Dănuţ Lupu anunţă „revoluţia” la Rapid. Giuleştenii, făcuţi praf: „Să le aducă o salvare”

12:09

Cine va arbitra finala Cupei României, CFR Cluj – Hermannstadt. Decizia luată de CCA

1 Programul şi rezultatele meciurilor de la Campionatul Mondial de hochei (9 – 25 mai, AntenaPLAY) 2 Dennis Politic, răspuns pentru Gigi Becali. Jucătorul dorit de FCSB şi-a decis soarta 3 Gigi Becali a reacţionat după postarea controversată a lui Daniel Bîrligea! Mesaj clar al patronului FCSB 4 „De ce eşti prost?” Gigi Becali, derapaj la adresa lui Marius Şumudică! Ce i-a transmis antrenorului Rapidului 5 Probleme pentru cei de la Poli Iaşi! Moldovenii nu au primit licenţa de Liga 1. Anunţul clubului 6 Suma pe care o va încasa Istvan Kovacs după ce va arbitra finala Ligii Campionilor, Inter – PSG
Citește și