Constantin Budescu l-a vrăjit pe Mihai Stoica după FC Voluntari – Universitatea Craiova 3-1. „Marcă înregistrată! N-ai voie să pasezi așa”

De Alexandru Ivan
Publicat: 18.03.2022, 23:38

Mihai Stoica, într-un meci pentru FCSB

Mihai Stoica l-a comparat pe De Bruyne cu Darius Olaru

Hepta

Mihai Stoica a avut doar cuvinte de laudă pentru Constantin Budescu după meciul FC Voluntari – Universitatea Craiova 3-1.

Reclamă

Chiar dacă nu a marcat, Constantin Budescu a contribuit la toate golurile ilfovenilor şi a făcut una dintre cele mai bune partide de după plecarea de la FCSB.

Reclamă

Mihai Stoica, cucerit de Constantin Budescu!

„Eu am lucrat cu Budescu, el a simțit ceva, nu simulează așa în meciuri. Rezumatul meciului e, de fapt, rezumatul acțiunilor lui Budescu, toate cele patru goluri. Pasa de la golul trei e marcă înregistrată, e cu tot cu preluare. N-ai voie să pasezi așa (n.r. – râde). Nu cred că a avut niciodată Voluntariul atâtea ocazii într-un meci”, a spus Mihai Stoica, potrivit telekomsport.ro

Screciu a fost autorul unui autogol încă din minutul 7. Oltenii au restabilit egalitatea abia după pauză, prin Gustavo (64), dar bucuria oaspeţilor a fost de scurtă durată. Ricardinho a marcat la scurt timp după reluarea meciului (67), iar Adam Nemec a stabilit rezultatul final în minutul 73.

Universitatea Craiova şi-a încheiat seria de şapte victorii în Liga 1 şi şi-a redus semnificativ şansele de a o prinde din urmă pe CFR Cluj. Apărarea lui Reghecampf a gafat după ce avea patru meciuri la rând fără gol primit!

Pentru olteni urmează un program infernal, în care se vor duela cu FCSB şi CFR Cluj. FC Voluntari s-a apropiat la trei puncte de Universitatea Craiova şi va juca pe teren propriu şi următorul meci, cu Farul.

Constantin Budescu: „Jucăm de plăcere, ne bucurăm de fotbal!”

Se întâmplă să greşim cu toţii. E bine că totul s-a terminat cu bine. Au fost câteva faulturi, mi-a explicat ceva arbitrul. Nu mai contează, mă bucur că am câştigat.

Ne-am propus să schimbăm un pic jocul şi să jucăm de plăcere, nu mai avem acea presiune. Suntem în play-off şi vrem să ne bucurăm de fotbal. S-a văzut o schimbare destul de mare. Mai sunt 8 etape de jucat şi se poate întâmpla orice.

Vom vedea (n.r. dacă va fi convocat la naţională), eram foarte bine pregătit fizic. Din păcate am făcut o mică ruptură la inghinali, trebuia să stau 3 săptămâni, dar am preferat să joc. Nu m-am antrenat 7-8 zile, dar am jucat 82 de minute. Mă bucur că am reuşit să rezist şi că am câştigat„, a declarat Constantin Budescu după meci.

Constantin Budescu a jucat pentru FCSB în prima jumătate a sezonului, dar Gigi Becali l-a dat afară în iarnă din cauza salariului său mare.

Reclamă
Recomandări
  • PAOK - Panathinaikos e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Boavista - Sporting e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 22:30
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    11:02

    EXCLUSIVGabriela Ruse, replică fermă pentru Horia Tecău: „Am impresia că nu a fost jucător şi nu înţelege situaţia”

    10:36

    EXCLUSIVCătălin Chirilă, cu gândul la JO 2028: „Îmi doresc foarte mult aurul olimpic”. Şi-a schimbat din nou antrenorul

    10:32

    Mihai Stoica l-a taxat pe Mihai Popescu, după eliminarea din meciul cu CFR Cluj. Ce a spus despre derby-ul cu Rapid

    10:06

    „Nu ne gândeam să stăm aşa rău”. Cătălin Cîrjan, la pământ după ce Dinamo a fost învinsă de Universitatea Craiova

    9:43

    „Nu-mi lipseşte deloc tenisul”. Rafael Nadal, reacţie fermă după ce a fost premiat la Gala Premiilor Laureus

    9:34

    „Lui Mircea Lucescu îi place”. FRF vrea să-l naturalizeze pe Juri Cisotti. Singurele condiţii puse

    1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s 4 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s