EXCLUSIV | Patrick Petre e Messi de la Însurăţei. Florentin Petre vrea să-l facă jucător de naţională

De Antena Sport
Publicat: 9.11.2020, 19:07

SportPictures / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES via Hepta

Patrick Petre joacă la Brăila

Cel mai norocos vede meciurile de pe prispa casei. Pe lângă stadion trec căruțe, nu bolizi de zeci de mii de euro. Brăila e pe primul loc în C, la egalitate cu Oțelul.

Reclamă

Pentru mine, ca antrenor, asta este cel mai important, să am unde să mă antrenez. Nu se aștepta nimeni să ajungem atât de sus”, a spus Florentin Petre pentru AS.ro.

Patrick Petre visează să se întoarcă la Dinamo

Brăila s-a încurcat acasă la ultimul meci. Patrick  visează să se întoarcă într-o zi la Dinamo. Când juca la naționala de tineret, Patrick a fost acuzat că s-a îmbătat în avion și a fost prins la păcănele.

Nu a fost numai el de vină, are cumva 50% din vină pentru că așa mi se pare normal, să recunoaștem, dar de multe ori au fost amplificate foarte multe lucruri despre el și probabil că de aia e și unde e acum. Patrick nu este de aici, Patrick este de undeva mult mai sus”, a mai spus Florentin Petre. 

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
13:23

Cine va arbitra derby-ul FCSB – CFR Cluj, care are o importanţă uriaşă în lupta pentru titlu!

13:05

Mihai Stoica i-a răspuns lui Marius Şumudică, după mesajul antrenorului pentru Elias Charalambous!

12:41

„Asta e el” Verdictul lui Dumitru Dragomir după ce Gigi Becali l-a făcut praf pe Daniel Bîrligea!

12:07

UPDATERomânia U19 şi-a aflat adversarii de la EURO 2025, care se desfăşoară în ţara noastră!

11:57

Robert Niţă a izbucnit după faza controversată din CFR Cluj – Rapid: „E penalty şi la rugby”

10:49

Reacţia lui Mihai Stoica după faza controversată din CFR Cluj-Rapid: „Datorită lui n-a rămas în 10”

1 Dinamo forţează transferul unui jucător din Liga 1. Noua ţintă a lui Zeljko Kopics 2 Adrian Şut a semnat cu o nouă firmă de impresariat şi a fost prezentat oficial: „Bun-venit”s 3 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 4 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 5 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 6 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls