Gică Hagi a dezvăluit secretul formei lui Denis Alibec. Atacantul celor de la Farul a avut un sezon de excepție până acum, fiind decisiv în multe meciuri pentru echipa din Constanța.
Denis Alibec a jucat excelent și în derby-ul de pe Arena Națională dintre FCSB și Farul, înscriind un gol de senzație din lovitură liberă.
Gică Hagi a dezvăluit secretul formei lui Denis Alibec! Cum l-a transformat într-un golgheter de temut în Liga 1
Gică Hagi a explicat că secretul succesului lui Alibec la Farul constă în mentalitatea acestuia.
„Dacă am ceva să îi spun dacă nu e de bine, îi spun. Raportul e foarte bun. Alibec nu putea să joace atât de bine dacă nu era o chimie între mine şi el.
Nu l-am făcut să slăbească. În primul rând trebuie să lucrezi cu jucătorul mental. Trebuie să ştii să vorbeşti individual cu un jucător ca Alibec. Jocul colectiv există, dar trebuie să ştii să vorbeşti cu el, să se facă să se simtă foarte tare, un campion. Aşa va da maxim!
El a şi spus-o, a jucat cu nişte copii în atac şi a făcut-o foarte bine”, a declarat Gică Hagi, la Digi Sport.
10 goluri și 4 pase decisive a reușit Denis Alibec în acest sezon de Liga 1, fiind cotat la 900.000 de euro, conform Transfermarkt.
Denis Alibec, sub lupa lui Ciprian Marica după FCSB – Farul 2-3: „E păcat!”. Concluzia trasă de fostul atacant
Denis Alibec s-a aflat sub lupa lui Ciprian Marica, după FCSB – Farul 2-3. Fostul atacant al naționalei României, devenit acționar la Farul, a analizat jocul lui Alibec și a tras concluzia.
