„Nu încerca să devii Becali!” Laurette Nogo l-a făcut praf pe Adrian Mititelu Jr: „Stai acasă, băiatule, dacă nu ai bani!”
De Alexandru Ivan
Publicat: 13.07.2021, 16:58
Laurette Nogo i-a transmis lui Adrian Mititelu Jr. că jucătorii de calitate vin la prețul potrivit. Patronul lui FC U Craiova 1948 s-a plâns de comisioanele uriașe cerute de impresari pentru clienții lor.
Laurette Nogo, replică dură pentru Adrian Mititelu Jr.
„Măi băiatule, revino tu cu picioarele pe pământ! Vrei jucători? Nu te plânge că au impresari. Nu o să primești jucători buni fără impresar.
Nu ai bani, stai acasă și privește fotbalul, nu încerca să devii Becali”, a scris Laurette Nogo pe contul ei de Facebook, potrivit gsp.
Laurette Nogo este impresarul care a adus în România jucători precum Patrick Ekeng sau Jordan Mustoe. Ea este una dintre cele mai cunoscute femei din lumea impresarilor din România.
Adrian Mititelu Jr: „Nu e normal așa ceva! Am înlemnit!”
Adrian Mititelu Jr., patronul lui FC U Craiova 1948, s-a plâns de interacțiunea cu impresarii în perioada perioada de transferuri.
„Impresarii sunt marea noastră problemă. Am înlemnit, de exemplu, la Liga 2 când impresari au luat primă de promovare, iar jucătorii nu! Vor comisioane de 10, 20, 30 de mii de euro.
Impresarii vor mai mulți bani decât jucătorii! Nu e normal. Jucătorii trebuie să-și dea seama că acești impresari îi mănâncă. Am luat 8 jucători până acum, nu e ușor să aduci atât de mulți fotbaliști în două luni. Cu jucătorii buni trebuie să negociezi”, a declarat Adrian Mititelu, la Digi Sport.
Până acum, FC U Craiova a semnat cu Bauza (Csikszereda), Machado (Oliveirense), Asamoah (Sint-Truiden), Bagayoko (liber), Kovacici (NK Lokomotiva), Gajici (Vozdovac), Gremsl (St. Polten), Hugo Vieira (liber).
- Laurette Nogo, în război cu Adrian Mititelu Jr.
- Replică dură pentru patronul lui FC U Craiova
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY