Oltenii au scăpat, pentru moment, de griji. Toate rezultatele testelor au fost negative!

De Antena Sport
Publicat: 25.07.2020, 11:25
Actualizat: 12.05.2021, 10:32

Universitatea Craiova

SportPictures / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES via Hepta

Niciun jucător de la Universitatea Craiova nu are Covid-19

Au fost emoţii, joi, în privinţa unui jucător, al cărui test a fost neconcludent. S-a făcut un nou rând de analize şi nu mai există suspiciune.

Reclamă

Universitatea Craiova a primit rezultatele testelor pentru coronavirus

Continuă însă să fie probleme cu cei trei angajaţi ai clubului care au fost testaţi pozitiv. Lucian Pretorian (team manager), Gigi Ciurea (antrenor secund) Şi Cornel Blejan (preparator fizic) sunt internaţi în spital. Aceştia vor rămâne sub supravegherea medicilor.

Universitatea Craiova este pe primul loc în Liga 1. Are patru puncte avans faţă de CFR Cluj, dar şi un meci în plus jucat. De 29 de ani este aşteptat un nou titlu în Bănie.

Mai sunt două meciuri, cele mai grele. Sunt mai apăsătoare având în vedere importanţa lor. Cele 6 puncte pe care clubul nostru ar putea să le ia ne apasă, fac o presiune foarte mare. Noi vrem să se termine lupta pe teren!

Dacă nu este locul unu, e locul doi. Oricum nu s-a întâmplat până acum poziţia asta de vicecampioni. Ar fi super să fim campioni„, a declarat Sorin Cârţu într-un interviu acordat lui Robert Niţă.

Universitatea Craiova are victorii pe linie de la venirea lui Cristiano Bergodi. Oltenii mai au de jucat cu Astra şi CFR Cluj.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
14:25

Secretele ascensiunii Ancăi Todoni în topul mondial WTA! Sportiva cu trei antrenori şi-a uimit adversarele

13:54

„E ca Garnacho de la United!” Gică Hagi, aproape de o nouă lovitură financiară! Detaliile afacerii

13:38

„M-a deranjat!” Dan Petrescu s-a enervat înainte de FCSB-CFR Cluj. Mesaj dur pentru Elias Charalambous

13:28

EXCLUSIVDecizia de mare campion luată de Cătălin Chirilă după dezamăgirea de la Jocurile Olimpice

13:10

Anunţ uriaş al lui Leo Messi! L-a lăudat, la scenă deschisă, pe starul Barcelonei. Poate fi urmaşul său

13:00

EXCLUSIVDecizia luată în legătură cu Florin Tănase înainte de FCSB – CFR Cluj

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 4 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 5 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 6 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s