Prima reacţie din partea FRF, după izbucnirea nervoasă a lui Răzvan Marin: „Nu va fi el tras la răspundere la finalul campaniei!” Mesaj direct pentru mijlocaşul lui Cagliari
De Antena Sport
Publicat: 9.09.2021, 20:39
Răzvan Marin a luat foc după ce a început doar în partida cu Liechtenstein ca titular. Cu Islanda şi Macedonia de Nord, Răzvan Marin a fost rezervă şi a intrat în finalul meciurilor. Mai mult, Răzvan Marin a acuzat că la echipa naţională nu este jucat pe postul pe care dă cel mai bun randament.
Mihai Stoichiţă a avut o primă reacţie după atacul lui Răzvan Marin. Directorul tehnic din FRF e de părere că mijlocaşul lui Cagliari trebuie să demonstreze şi la echipa naţională că este un jucător excepţional. Stoichiţă spune că Rădoi trebuie să ia toate deciziile de la naţională pentru că, la finalul campaniei de calificare, selecţionerul va fi tras la răspundere.
”Mie îmi pare bine că este supărat Răzvan Marin, și nu numai el, mai sunt și alții care nu joacă. E un jucător excepțional, dar trebuie să demonstreze acest lucru la echipa națională. Dacă Rădoi a luat considerare că nu e în planul lui tactic, hotărârea lui este lucrul primordial. Cel care e tras la răspundere nu va fi Răzvan la finalul campaniei„, a spus Mihai Stoichiţă la digisport.ro.
Atacul lui Răzvan Marin la Mirel Rădoi
A izbucnit primul scandal la naţională în mandatul lui Mirel Rădoi. Răzvan Marin a avut o reacţie incredibilă după ce a fost titular doar cu Liechtenstein. Cu Macedonia de Nord, Răzvan Marin a intrat pe teren în minutul 63, în locul lui Dragoş Nedelcu. În meciul cu Islanda, Marin a prins şi mai puţine minute. A fost introdus de Mirel Rădoi în teren în minutul 76, în locul lui Dennis Man.
„Nu sunt mulţumit să vin la echipa naţională doar să joc un meci cu Liechtenstein, dar a fost decizia antrenorului şi merg mai departe. Sunt nemulţumit şi pentru rezultat şi pentru că n-am jucat mai mult în aceste meciuri. Cred că şi în seara asta se putea mai mult, dar vom vedea. Acum mă gândesc doar la echipa de club şi vom vedea în octombrie ce va fi.
Terenul cred că aţi văzut că a fost un teren prost, dar până la urmă şi ei au jucat pe acelaşi teren. S-a şi acumulat oboseală. Acum mergem la echipele de club şi vom vedea după.
Nu, nu mi-a spus nimeni nimic. Acum sunt destul de nervos şi supărat după meci. Nu vreau să vorbesc mai multe. Vom vedea. O să mă duc la echipa mea de club, să fiu liniştit, să joc şi pe poziţia unde dau cel mai bun randament şi apoi vom vedea. Eu sunt doar un jucător, încerc să-mi fac treaba cât mai bine pe teren şi atâta tot. Specialiştii de pe la televizor poate să spună lucrurile astea, domnul selecţioner. Nu se pune problema să renunţ la naţională, sunt încă tânăr”, a spus Răzvan Marin după Macedonia de Nord – România 0-0.
- Mihai Stoichiţă, reacţie după atacul la Mirel Rădoi
- Ce i-a transmis selecţionerul
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY