Reacția lui Marius Șumudică după ce Gabi Balint l-a propus la Rapid. „Sunt alături de ei! Echipa se va redresa”
De Alexandru Ivan
Publicat: 18.09.2021, 14:52
Rapid traversează prima criză a sezonului. Giuleștenii sunt fără victorie de trei runde și au pierdut ultimul meci în fața celor de la Gaz Metan Mediaș, scor 1-2 pe Arena Națională.
Marius Șumudică, reacție categorică după ce Gabi Balint l-a propus la Rapid
Gabi Balint, cunoscând ușurința cu care antrenorii sunt schimbați în Liga 1, a spus că nu e exclus ca Angelescu să-l înlocuiască pe Mihai Iosif și l-a propus în rol chiar pe Marius Șumudică, aflat în plin scandal cu Dan Petrescu.
„Nu se pune problema să merg la Rapid în viitorul apropiat pentru simplul motiv că am nişte discuţii avansate în străinătate care sper să se concretizeze curând. Sunt alături de Rapid cum am fost întotdeauna, dar ca suporter. Îi ţin pumnii lui Miţă, cred şi sper că va lua cele mai bune decizii şi echipa se va redresa.
Mai sper şi ca lumea să înţeleagă că în viaţa unei echipe se întâmplă şi astfel de sincope. Spun asta pentru că am văzut atât de multe reacţii negative de parcă abia aşteptau paşii ăstia greşiţi ai Rapidului”, a declarat Şumudică, potrivit digisport.ro.
Pentru Rapid urmează un duel în Cupă cu CS Mioveni, apoi meciurile din Liga 1 cu FC Voluntari, Sepsi, CFR Cluj, Dinamo și FC U Craiova.
Șumudică a mai antrenat la Rapid în 2010-2011, când Marian Rada i-a luat locul cu 5 etape înainte de finalul sezonului. Giuleștenii au încheiat acea stagiune pe locul al 4-lea.
Marius Șumudică, scandal uriaș cu Dan Petrescu
Scandalul anului în fotbalul românesc s-a declanșat după Jablonec – CFR Cluj 1-0. Dan Petrescu l-a criticat pe Marius Șumudică pentru pregătirea pe care a făcut-o la CFR. Replica fostului tehnician al ardelenilor a fost una devastatoare. De gura lui Șumudică nu a scăpat nici Ilie Dumitrescu.
Șumudică l-a acuzat pe Dumitrescu de faptul că este părtinitor. Tehnicianul l-a ironizat pe „Mister” susținând că acesta încearcă să-l imite pe Giovanni Becali.
„Să nu uităm că domnul Petrescu cu un coleg de-ai dumnevoastră care dă mereu din mâini, să îl imite cu Giovanni Becali. Mister (n.r. – Ilie Dumitrescu), care era în emisiune înaintea meciului cu FCSB… Am trăit un moment penibil pentru fotbalul românesc, când domnul Ilie Dumitrescu a afirmat clar că Dan Petrescu nu stă în același hotel cu echipa. El stătea. Eu mă trezeam de vreo lună, mă tot întâlneam cu Mara prin hotel. Mă băteam cu ei pe lift. Am simțit eu ceva atunci. Poate a fost o pură întâmplare.
Vezi-ți, mă, de treaba ta, Petrescule! Nu Petrescu. Echipa aceasta, cu Șumudică antrenor, inclusiv meciul cu FCSB, a făcut 7 victorii la rând. Să ne invitați pe amândoi, și pe mine și pe Petrescu, dacă are sânge în instalație, să vedem ce s-a făcut greșit înainte și ce trebuie să repare.
Revenind. Mister Ilie, înaintea rezultatului cu FCSB, a spus că Dan Petrescu nu a luat legătura cu echipa. Așa era normal, nu semanse contract. După meci, Ilie Dumitrescu arată mesajele de la Petrescu, că a pregătit el meciul. Ce să pregătească el într-o zi?! Ce facem acum, vreți să spuneți? Ne ascundem după păpușoi? Nu vedeți ce se întâmplă în fotalul românesc? Mai are să spună că am pregătit eu meciul cu Jablonec„, a tunat Marius Șumudică la digisport.ro
- Gabi Balint l-a propus pe Marius Șumudică la Rapid
- Reacția antrenorului
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY