Real Madrid – Alaves 5-0! Campioana din La Liga, victorie categorică! Ianis Hagi, cel mai bun jucător al oaspeţilor

De Alex Masgras
Publicat: 15.05.2024, 0:25

Real Madrid - Alaves 5-0! Campioana din La Liga, victorie categorică! Ianis Hagi, cel mai bun jucător al oaspeţilor

Real Madrid - Alaves 5-0! Campioana din La Liga, victorie categorică! Ianis Hagi, cel mai bun jucător al oaspeţilor

Ianis Hagi, în duel cu Jude Bellingham, în timpul meciului Real Madrid - Alaves / Profimedia

Meciul Real Madrid – Alaves 5-0, din etapa cu numărul 36 din La Liga, a fost în format LIVE TEXT pe AS.ro. Ianis Hagi a fost titular şi a fost cel mai bun jucător al oaspeţilor.

Reclamă

Chiar dacă starurile lui Carlo Ancelotti au defilat în meciul cu Alaves, Ianis Hagi a fost cel mai bun jucător al echipei pregătite de Luis Garcia în meciul de pe Santiago Bernabeu. Internaţionalul român a avut câteva şanse bune de a marca, cea mai mare având loc în minutul 57. Atunci, Thibaut Courtois a avut o intervenţie extraordinară la şutul lui Ianis Hagi.

Reclamă

Real Madrid – Alaves 5-0! Campioana din La Liga, victorie categorică! Ianis Hagi, cel mai bun jucător al oaspeţilor

Fluier final! Real Madrid – Alaves 5-0! Campioana din La Liga s-a impus fără emoţii în meciul din etapa cu numărul 36 din La Liga.

Min. 82: Real Madrid – Alaves 5-0! Arda Guler a marcat şi el pentru campioana din La Liga.

Min. 70: Real Madrid – Alaves 4-0! Vinicius a înscris după o pasă a lui Jude Bellingham. Fază superbă creată de starurile lui Carlo Ancelotti.

Min. 57: Ocazie uriaşă ratată de Ianis Hagi! Internaţionalul român a preluat superb în interiorul careului, a şutat la colţul scurt, însă Courtois a respins în extremis şutul său!

Min. 45+1: Real Madrid – Alaves 3-0! Valverde a înscris cu o rachetă şi a stabilit scorul primei reprize.

Min. 37: Ocazie pentru Alaves! Ianis Hagi a fost aproape să marcheze, însă şutul său superb, de la marginea careului, a fost respins cu greu de Courtois.

Min. 27: Real Madrid – Alaves 2-0! Vinicius a marcat şi a majorat scorul pentru „galactici”. Starul brazilian a punctat cu o reluare din faţa porţii, din pasa lui Camavinga.

Min. 10: Real Madrid – Alaves 1-0! Jude Bellingham a deschis scorul, cu un voleu superb, din pasa lui Toni Kroos!

Min. 2: Ocazie Alaves! După o aruncare de la margine a lui Ianis Hagi, Omorodion a trecut pe lângă deschiderea de scor, balonul fiind reţinut cu greu de Courtois, după reluarea atacantului din faţa porţii.

Min. 1: A început meciul!

Update! Momente superbe pe Santiago Bernabeu! Jucătorii lui Real Madrid au sărbătorit în faţa fanilor titlul câştigat, al 36-lea din istoria clubului!

Update 21:28: Ianis Hagi este titular în Real Madrid – Alaves.

Real Madrid: Courtois – Carvajal, Nacho, Militao, Mendy – Valverde, Camavinga, Kroos – Rodrygo, Bellingham, Vinicius.

Deportivo Alaves: Owono – Gorosabel, Abqar, Marin, Duarte – Guevara, Blanco, Hagi – Sola, Omorodion, Rioja.

Cu câteva ore înaintea partidei dintre Real Madrid şi Deportivo Alaves, mai multe site-uri precum cadenaser.com, estadiodeportivo.com şi aficiondeportiva.es l-au pus pe internaţionalul român în primul 11 al echipei pregătite de Luis Garcia.

Antrenorul lui Alaves anunţase recent că se va baza mai mult pe jucătorii care nu au prins minute în ultima perioadă şi l-a lăudat pe Ianis Hagi pentru modul în care s-a pregătit în toată această perioadă, chiar dacă nu a jucat.

Ianis Hagi nu a mai fost titular în tricoul lui Alaves de pe 16 ianuarie, atunci când echipa sa, la care evoluează sub formă de împrumut de la Rangers, a pierdut duelul din Cupa Spaniei cu Bilbao, scor 0-2.

„Atitudine incredibilă!” Antrenorul lui Alaves a decis ce urmează pentru Ianis Hagi. Hotărârea luată chiar înainte de EURO 2024

Internaţionalul român evoluează la Alaves sub formă de împrumut de la Rangers, dar aventura sa în Spania nu a fost precum şi-a imaginat. El a jucat puţin în acest sezon, fiind fără minute de la jumătatea lunii martie.

Cu toate acestea, Ianis Hagi poate prinde mai multe minute în tricoul lui Alaves, în ultimele patru meciuri din acest sezon. Internaţionalul român a fost lăudat de antrenorul Luis Garcia pentru modul în care a gestionat situaţia şi pentru atitudinea sa. Chiar dacă nu a jucat, Hagi s-a antrenat foarte bine, iar Garcia a spus despre el că poate prinde mai multe minute pe final de sezon.

„Ideea mea este că toți să participe mai mult până la finalul sezonului, de acum până la final. Mai avem patru meciuri, sunt mulți jucători care ne-au ajutat mult ’din umbră’. De exemplu, Hagi, a avut o atitudine incredibilă. Băiatul nu a jucat de mult timp, dar se antrenează foarte bine, cu multă bucurie.

Atunci, nu spun că va juca mâine, dar, ca exemplu, va juca mai mult. Nu vor juca toți la fel de mult, pentru că asta este imposibil, dar mi-am făcut o idee cum aș putea să îi fac să participe mai mult”, a declarat Luis Garcia, potrivit futbolfantasy.com.

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    17:44

    VideoMihai Stoica, la lansarea Cupei Duckadam: „Ce a făcut Helmut Duckadam nu va mai face nimeni”

    17:44

    „Nu au obținut nicio victorie!” Vasile Șiman, prima reacție după ce a pierdut procesul cu Dinamo

    16:59

    VideoAntenaSport Update. Cele mai tari știri ale zilei de 16 aprilie

    16:55

    „Nu am cuvinte” Mesajul emoționant transmis de Pierre-Emerick Aubameyang, după moartea lui Aaron Boupendza

    16:50

    VideoAlexandra Duckadam, înainte de Cupa Duckadam: „Doresc să păstrez vie amintirea regretatului meu soţ”

    16:27

    LPF, omagiu pentru Aaron Boupendza la meciurile din Liga 1! Anunțul făcut de oficiali

    1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 6 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas