Real Madrid, plan grandios pentru prezentarea lui Mbappe pe Bernabeu

De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 4.06.2024, 14:14

Real Madrid, plan grandios pentru prezentarea lui Mbappe pe Bernabeu

Real Madrid, plan grandios pentru prezentarea lui Mbappe pe Bernabeu

Profimedia

Real Madrid are un plan grandios pentru prezentarea lui Kylian Mbappe pe Bernabeu. Campioana Europei a anunţat, oficial, transferul starului francez.

Reclamă

Real Madrid plănuieşte un show spectaculos pentru a-şi prezenta noua achiziţie, Kylian Mbappé. Dar este puţin probabil ca acesta să aibă loc până după Campionatul European sau la finalul parcursului Franţei la competiţia din Germania.

Reclamă

Real Madrid, plan grandios pentru prezentarea lui Mbappe pe Bernabeu

Potrivit L’Équipe, cele două părţi au decis o prezentare pe stadionul Santiago Bernabeu, pe 15 sau 16 iulie, dar acest lucru s-ar putea schimba în funcţie de rezultatele naţionalei Franţei. Din cauza Covid 19 şi apoi a lucrărilor la stadion, Mbappé va fi primul jucător din 2019 şi Eden Hazard care va avea onoarea de a fi prezentat noilor săi fani pe stadionul madrilen, scrie news.ro.

Real, care este convinsă că francezul va umple cele 80.000 de locuri de pe Bernabeu şi chiar va lăsa mii de oameni la porţi, pregăteşte un spectacol cum nu a mai făcut până acum, cu videoclipuri cu cele mai bune acţiuni de joc ale francezului pe un ecran gigant şi, cel mai probabil, un foc de artificii. Aşa cum se obişnuieşte pentru acest tip de eveniment, se aşteaptă ca intrarea să fie gratuită.

„Vis devenit realitate” Kylian Mbappe, prima reacţie după transferul la Real Madrid! Fotografie virală cu Cristiano Ronaldo

Kylian Mbappe a oferit prima reacţie, după transferul la Real Madrid. Starul francez a transmis că i s-a îndeplinit un vis, după ce a semnat cu „galacticii”, fiind echipa pe care o susţinea în copilărie.

„Telenovela” transferului lui Kylian Mbappe s-a încheiat. Real Madrid a anunţat că starul francez va fi „galactic” pentru următoarele cinci sezoane.

Kylian Mbappe a reacţionat, imediat după anunţul oficial al transferului său la Real Madrid. Starul francez a postat o serie de fotografii cu el, de când era copil, într-una dintre fotografii fiind surprins alături de Cristiano Ronaldo.

Mbappe a fost fanul „galacticilor” încă din copilărie, şi s-a declarat extrem de fericit după mutarea de senzaţie pe Santiago Bernabeu, realizată în această vară.

„Un vis devenit realitate! Sunt atât de fericit şi mândru că voi juca la clubul visurilor mele, Real Madrid. Nimeni nu poate să înţeleagă cât de entuziasmat sunt acum.

Abia aştept să vă văd, Madridistas (n.r. fanii lui Real Madrid), şi vă mulţumesc pentru acest suport incredibil.

Hala Madrid!”, a transmis Kylian Mbappe, pe conturile oficiale de socializare.

Reclamă
Recomandări
  • China Smash 2024 e exclusiv în AntenaPLAY, în perioada 26 septembrie - 6 octombrie
  • PAOK - Aris, meci din etapa a 6-a din Grecia, e exclusiv în AntenaPLAY, duminică, de la 20:30
  • Reuşeşte FCSB să o învingă şi pe PAOK în Europa League?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    9:45

    LIVE VIDEOIoana Sîngeorzan – Park Gahyeon, LIVE VIDEO, în AntenaPLAY! Andreea Dragoman, victorie dramatică la China Smash 2024

    9:29

    Ce a putut face Vlad Chiricheş pe Arena Naţională, la 30 de minute după FCSB – RFS 4-1, când toată lumea plecase acasă

    9:17

    FotoDavid Popovici a refuzat un cadou de o valoare uriaşă, în România! „Îl scot la licitaţie”

    8:50

    Ilie Dumitrescu a remarcat în FCSB – RFS 4-1 un jucător pe care Gigi Becali l-a făcut praf în trecut: „Dă consistenţă jocului”

    8:41

    La mulţi ani, Simona Halep! Marea noastră campioană împlineşte 33 de ani şi e aproape de revenirea în circuit

    8:30

    Ce a spus antrenorul lui Tottenham după eliminarea lui Radu Drăguşin din meciul cu Qarabag: „Nu i-am transmis nimic”

    1 VIDEOCalificările din Marele Premiu din Singapore au fost în direct pe Antena 3 CNN și AntenaPLAY! Lando Norris, pole-positions 2 FotoFiul lui Ion Ţiriac a împlinit 48 de ani şi a primit o declaraţie de dragoste de la Sorana Cîrstea. Imagine rară: „Favoritul!”s 3 FotoIubita lui Ionuţ Radu s-a dezbrăcat de inhibiţii! Francesca Cuccuru a avut o apariţie răvăşitoare: „Ilegal de frumoasă!”s 4 FotoRonnie O’Sullivan s-a despărţit, după 12 ani, de logodnica lui Laila Rouass: „S-a terminat!”. Anunţul momentului!s 5 VIDEOBoavista – Benfica 0-3, în AntenaPLAY! „Vulturii” au urcat pe podium cu o victorie spectaculoasăs 6 VIDEOLando Norris a câștigat cursa din Marele Premiu de Formula 1 din Singapore, care a fost în direct pe Antena 1 și în AntenaPLAY!s

    5 zodii cu un horoscop bun pe 27 septembrie 2024. Descoperă ce îți rezervă astrele

    6 afirmații care atrag dragostea în viața ta, în funcție de zodie

    Citește și