Adrian Mutu, reacţie categorică la conferinţa de presă de după Universitatea Craiova – Rapid 3-1: „N-ar trebui să mai stau!”

De Viviana Moraru
Publicat: 17.04.2023, 10:28

Adrian Mutu, reacţie categorică la conferinţa de presă de după Universitatea Craiova - Rapid 3-1

Adrian Mutu, reacţie categorică la conferinţa de presă de după Universitatea Craiova - Rapid 3-1

Adrian Mutu, în timpul unei conferinţe de presă

Adrian Mutu a avut o reacţie categorică la conferinţa de presă, de la finalul partidei dintre Universitatea Craiova şi Rapid, încheiată cu scorul de 3-1. Tehnicianul giuleştenilor a fost extrem de nervos, şi l-a pus la punct pe un jurnalist.

Reclamă

Rapid este singura echipă din play-off fără victorie. La finalul meciului cu Universitatea Craiova, fanii giuleşteni i-au strigat „Demisia” lui Adrian Mutu, fiind nemulţumiţi de rezultatele înregistrate de echipă în ultimele etape.

Reclamă

Adrian Mutu, reacţie categorică la conferinţa de presă de după Universitatea Craiova – Rapid 3-1

La conferinţa de presă de la finalul meciului din Bănie, un jurnalist l-a întrebat pe Adrian Mutu dacă i se pare ruşinos că Rapid nu a reuşit să se impună în duelul cu Universitatea Craiova.

„Briliantul” a fost vizibil deranjat de întrebarea care i-a fost pusă, şi a avut un răspuns categoric. Acesta a declarat că oamenii sunt deranjaţi de faptul că Rapid s-a calificat în play-off, şi tot sezonul s-a clasat în primele cinci din Liga 1.

De asemenea, Mutu a mai transmis faptul că şi Uiversitatea Craiova a traversat o perioadă destul de modestă, până la intrarea în play-off.

„De ce e ruşine? Chiar nu înţeleg. Şi Craiova ta era în acelaşi punct ca noi. Dacă folosiţi asemenea cuvinte, „ruşine”, mi se pare că nu ştiţi de… Mi se pare că vorbim degeaba aici. N-ar trebui să mai stau când spuneţi asemenea lucruri.

Să nu uităm că timp de 82 de minute cu Craiova a fost scorul de 1-1, nu a avut 3-0, hai să fim serioşi. Poate lumea aştepta mai multe, dar dacă lumea e nemulţumită că Rapid a stat mereu în primele cinci locuri şi a intrat în play-off… Eu chiar nu mai am ce să mai zic.

Dacă lumea avea alte aşteptări, eu zic că nu e conform cu realitate. (n.r. De reacţia galeriei?) Tocmai am răspuns, n-are rost să mă repet.

Abia am răspuns, eu chiar nu am cum să comentez reacţia galeriei. Când există o criză de rezultate în play-off, obţinând doar două puncte, normal că accept critica şi încerc să merg mai departe”, a declarat Adrian Mutu, în conferinţa de presă de la finalul meciului.

Cristi Săpunaru, discurs manifest după Universitatea Craiova – Rapid 3-1

Cristi Săpunaru a avut un discurs manifest după Universitatea Craiova – Rapid 3-1. Săpunaru a spus că dacă i se va cere să plece de la echipă, atunci se va conforma. Rapid a ajuns la 6 meciuri consecutive fără victorie în Liga 1.

Cristi Săpunaru spune că Mutu nu are nicio vină pentru eşecul din derby şi că jucătorii sunt singurii vinovaţi. Mai mult, Săpunaru vrea mobilizare maximă pentru derby-ul cu FCSB, pe care vrea să îl câştige cu orice preţ. Săpunaru s-a enervat în momentul în care a vorbit despre lupta la titlu.

„Suntem la Rapid, de aia e presiune. Atât timp cât arăți la Rapid că-ți dorești să câștigi și dai totul pe teren nu o să-ți spună nimeni nimic, chiar dacă pierzi și cu 5-0. Nu știu dacă Adi Mutu este vinovatul. Suntem toți vinovați, pentru că noi am jucat.

Noi suntem răspunzători pentru rezultatele pe care le-am avut până acum. Trebuie să ne revenim mental în această săptămână și ne vom da silința să câștigăm meciul cu FCSB.

Dacă este nevoie să plec, o să plec cu cea mai mare plăcere. Dacă sunt nemulțumiți noi plecăm, nicio problemă. Avem bărbăție. Nu e nicio rușine să plecăm, să vină alții mai buni!. De titlul ăla mă interesează pe mine? Sunt înnebunit de titlul ăla, de ei mă interesează cine câștigă titlul, sincer… O să vină toți să joace pe Giulești. Îi așteptăm cu drag”, a fost discursul manifest al lui Cristi Săpunaru după Universitatea Craiova – Rapid 3-1.

Reclamă
Recomandări

Se califică Manchester City în play-off-ul optimilor Champions League?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
23:25

LIVE SCOREPAOK – Slavia 2-0. Meci cu miză uriaşă pentru Răzvan Lucescu. Drăguşin a fost titular în Hoffenheim – Tottenham 2-3. Rezultatele zilei

23:24

„Nimeni nu ne-a mai dominat aşa!” Mihai Stoica, debusolat după Qarabag – FCSB 2-3: „Aş minţi să spun asta”

23:20

FotoParis Games 2025 | San Antonio Spurs – Indiana Pacers 140-110. 30 de puncte pentru Wemby. Show total în Franţa

22:47

Florin Tănase, savuros înaintea marelui meci cu Manchester United: „Şi eu mă mir că nu am luat cartonaş galben”

22:36

„Ştiam că acolo se taie capul la miei!” Marius Lăcătuş, declaraţia serii după ce l-a auzit pe Gigi Becali vorbind despre „vrăjile” azerilor

22:29

Discursul lui Vali Creţu, după Qarabag – FCSB 2-3. Ce a spus despre Adrian Şut şi despre meciul cu United

1 Ionuţ Nedelcearu, dorit de Dinamo! Andrei Nicolescu a confirmat interesul: „O oportunitate pentru noi!”s 2 Dorinel Munteanu, dezvăluiri despre revenirea în Liga 1. Oferta pe care nu ar putea să o refuze: „Asta este principala condiție”s 3 Plecare de ultimă oră de la Universitatea Craiova. Anunţul făcut de oltenis 4 Transfer de lux rezolvat de Rapid în locul lui Aaron Boupendzas 5 Pe ce loc a urcat Jaqueline Cristian în clasamentul WTA. Va fi cel mai bine clasată jucătoare din Românias 6 „Caz închis!” Mohamed Salah şi Van Dijk pleacă gratis de la Liverpool şi vor fi coechipieri la noua echipă. Şoc pe piaţa transferurilors

Top 4 zodii puternice până la finalul lunii ianuarie 2025. Vezi dacă te numeri printre ele

3 zodii vor socializa mai mult în 2025. Află dacă te numeri printre ele

Citește și