Adrian Rus, la momentul adevărului: „Serie B din Italia e peste campionatul din România”

De Dan Roșu
Publicat: 21.09.2022, 11:33

Adrian Rus, în tricoul României

Adrian Rus, la momentul adevărului: "Serie B din Italia e peste campionatul din România"

Adrian Rus, în tricoul României / Hepta

Adrian Rus s-a aflat la momentul adevărului şi ne-a dezvăluit că Serie B este mai puternic decât Liga 1 şi decât prima ligă din Ungaria.

Reclamă

„Nu pot spune că m-am acomodat sută la sută la Pisa, dar am şi doi colegi români. Marius, care e mai vechi şi mă ajută să mă acomodez acolo. E puţin mai greu cu limba, cei de acolo nu prea vorbesc engleză, mă refer la stafful tehnic.

Reclamă

Adrian Rus, la momentul adevărului: „Serie B din Italia e peste campionatul din România”

Este un pas înainte pentru mine şi îmi doresc să promovez. Suntem puţin departe de promovare, dar sper să ne revenim cât mai repede. Am semnat la Pisa pentru că principalul obiectiv e promovarea.

Serie B este un campionat puternic. Am evoluat în Ungaria şi România şi eu zic că este peste.”, a spus Rus, în exclusivitate pentru Antena Sport.

Şi cifrele îi dau dreptate lui Rus. Valorea de piaţă a Serie B este evaluată de transfermarkt.de la 523 de milioane de euro, în timp ce Liga 1 e cotată la 204 milioane de euro. Prima ligă din ţara vecină e cotată la 136 de milioane de euro.

Mihai Stoica surprinde după ce FCSB a ajuns pe locul 14 în Liga 1

Mihai Stoica a avut o declaraţie suprinzătoare, după o nouă înfrângere suferită de FCSB în Liga 1. Managerul roş-albaştrilor este convins că trupa lui Nicolae Dică păstrează şanse considerabile la titlu.

FCSB a suferit o nouă înfrângere şi traversează o perioadă de criză. Trupa pregătită de Nicolae Dică a pierdut în faţa Universităţii Craiova, scor 1-2, şi rămâne pe locul 14 în clasamentul Ligii 1, cu doar opt puncte. Cu toate acestea, MM Stoica este încrezător şi declară că este doar o chestiune de timp până când echipa îşi va reveni.

Update: „Am lansat un pariu, dar probabil n-am fost suficient explicit. Reformulez.

Din etapa viitoare până la sfârșitul sezonului vom acumula cele mai multe puncte dintre cele 16 grupări înscrise în Superliga. Doar să nu se/ne termine VAR-ul până atunci„, a venit cu lămuriri MM, pe reţelele sociale.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
15:14

EXCLUSIVReacţia lui Alexandru Tudorie, din China, după moartea lui Aaron Boupendza: „Toată lumea este şocată aici”

14:56

Cosmin Olăroiu şi-a aflat adversara din finala Ligii Campionilor Asiei 2

14:48

VIDEOLando Norris, apărat de oficialii McLaren după acuzațiile care i-au fost aduse: „A făcut o treabă excelentă”

14:22

Preşedintele Gabonului, mesaj după moartea lui Aaron Boupendza

14:11

Rapid, primul mesaj după moartea lui Aaron Boupendza: „Va rămâne mereu în amintirea noastră”

13:58

„Iese soarele și pe strada noastră”. Dinamo, reacție oficială după ce a fost semnat contractul pentru noul stadion

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 6 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas