CFR Cluj i-a stabilit prețul lui Andrei Burcă! Suma cerută de campioană pentru fundașul de națională
De Cosmin Cioboată
Publicat: 27.05.2022, 11:46
CFR Cluj i-a stabilit prețul lui Andrei Burcă, fundașul central cu 9 selecții la naționala României. Potrivit gsp.ro, campioana din Liga 1 îl va vinde pe jucătorul de 29 de ani în schimbul unei sume de cel puțin 1,5 milioane de euro.
Andrei Burcă ar putea pleca de la CFR Cluj în această vară. CFR Cluj este dispusă să-l cedeze pe fundaș dacă va primi o ofertă în valoare de 1,5 milioane de euro.
CFR Cluj i-a stabilit prețul lui Andrei Burcă!
Burcă s-a mai aflat aproape de despărțirea de ardeleni în iarna acestui an, însă mutarea a picat în cele din urmă. Fundașul CFR-ului s-a accidentat chiar înainte de vizita medicală de la noua echipă.
La vremea respectivă, internaționalul român era dorit de o echipă din zona arabă.
Impresarii lui Andrei Burcă încearcă să-i găsească o nouă echipă în această vară. Conform sursei citate, există în continuare interes din Asia pentru „stâlpul de fier” din apărarea lui Dan Petrescu.
În această situație, CFR Cluj ar putea să-l piardă pe Burcă înaintea preliminariilor din UEFA Champions League. Recent, fundașul de 29 de ani a spus că nu caută cu orice preț să plece de la clubul din Gruia, fără să abandoneze definitiv posibilitatea unui transfer:
“Nu mai sunt disperat să plec. Dacă va fi să rămân la CFR voi lupta ca să ne descurcăm mai bine în cupele europene, fiindcă după sezonul trecut am rămas datori”, a spus Andrei Burcă, după ce CFR Cluj a câștigat un nou titlu în Liga 1.
Andrei Burcă mai are contract cu CFR Cluj până în 2024. În prezent, fundașul român este cotat la 3,7 milioane de euro de site-ul de specialitate transfermarkt.com.
Cum arată lista „neagră” a lui Dan Petrescu
Dan Petrescu a anunţat deja că a trimis conducerii clubului lista cu fotbaliştii pe care îi doreşte în Gruia. Vor fi şi plecări masive de la echipa care a câştigat trofeul Ligii 1 cu două etape înainte de final.
Billel Omrani a anunţat că nu îşi va mai prelungi contractul cu CFR Cluj chiar la sărbătoarea câştigării titlului. „A fost ultimul meu meci aici”, a declarat atacantul francez care a înscris cinci goluri în ultima ediţie de campionat. A fost prima plecare din lotul feroviarilor.
„Omrani, Susic şi Sigurjonsson s-au despărţit deja de CFR Cluj, iar Bouhenna, Rodriguez, Ciobotariu, Fofana, Dimitrov şi Butean sunt pe lista disponibilizaţilor. De asemenea, n-ar fi exclus să plece şi Cvek. În plus, Roger este şi el unul dintre jucătorii care ar putea părăsi echipa„, anunţă digisport.ro.
Şi cei mai buni jucători ai CFR-ului ar putea pleca în această vară, dacă vor primi o ofertă care să fie pe placul lui Neluţu Varga. Otto Hindrich, Claudiu Petrila, Gabriel Debeljuh, Andrei Burcă şi Nana Boateng au impresionat şi există interes pentru ei.
„Avem discuții cu cluburi importante. Avem jucători de care alte echipe sunt interesate: Claudiu Petrila, Otto Hindrich, Gabriel Debeljuh, Andrei Burcă. Hindrich are o problemă minoră. Nu e nimic grav, dar trebuie rezolvată.
Multe cluburi sunt interesate și de Boateng, dar suma e mult mai mare și deocamdată rămâne la noi. Suma lui Petrila nu este mică, în niciun caz. Nu dau cifre„, a declarat Cristi Balaj pentru sursa citată anterior.
- CFR Cluj i-a stabilit prețul lui Andrei Burcă
- Bosnia – România (7 iunie, 21:45, Antena 1) şi România – Finlanda (11 iunie, 21:45, Antena 1)
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY