CFR – FCSB | Gigi Becali se teme de arbitrajul lui Istvan Kovacs: ”Am în cap mâna lui Camora și n-a dat 11 metri”
De Dan Roșu
Publicat: 17.04.2022, 15:05
CFR – FCSB. Gigi Becali se teme de arbitrajul lui Istvan Kovacs, arbitrul Elite delegat de FRF pentru duelul dintre CFR și FCSB.
Patronului roș-albaștrilor nu îi iese din cap o fază dintr-un meci din finalul lui 2020, atunci când Mario Camora ar fi făcut un henț în propriul careu, iar Kovacs nu a dictat penalty. Ardelenii s-au impus atunci cu 2-0.
CFR – FCSB | Gigi Becali se teme de Istvan Kovacs: ”Mi-e teamă că am în cap mâna lui Camora și n-a dat 11 metri”
”Mă bucur că ne-a dat arbitru care are valoare, dar mi-e și teamă. Nu cred că-și mai permite să facă nenorocirile pe care le-a făcut, când n-a dat penalty când Camora a jucat mingea cu mâna în careu. CFR asta a făcut și în sezonul regulat, jucătorii au intrat tare și arbitrul n-a dat.
Jocul e fotbal, fotbalul nu e călcare pe glezne, nu venim la bătaie, nu e kickbox. Ori jucăm mingea, ori jucăm să rupem oasele adversarilor. Mi-e teamă că am în cap mâna lui Camora și n-a dat 11 metri”, a spus Gigi Becali, citat de digisport.ro.
După duelul CFR – FCSB 2-0 din 2020, la care face referire Gigi Becali, Adrian Porumboiu susținea că FCSB trebuia să primească un penalty. „La acea fază nu ai ce să discuți! E 11 metri pentru FCSB! Mâna este depărtată de corp! Nu se poate niciun comentariu!
La penalty-ul primit de CFR Cluj, Miron a lovit mingea, dar după aceea a fost un atac neregulamentar asupra celui de la CFR Cluj! Se impune penalty. A lovit mingea și după l-a lovit pe clujean. Așa a fost și la meciul lui CFR cu Young Boys, doar că acolo nu a avut tărie. Miron lovește mingea, dar după aceea a fost un atac neregulamentar! A fost o greșeală impardonabilă”.
Fanii roș-albaștrilor, aroganță maximă pentru rivali
CFR Cluj – FCSB e derby-ul etapei în play-off Ligii 1. Gheorghe Mustață, liderul suporterilor echipei lui Gigi Becali, i-a înțepat pe rivali și a spus că stadionul CFR-ului se umple doar când roș-albaștrii vin în vizită. Mustață a cerut din nou ca FCSB să fie lăsată să joace în Ghencea.
„Am plecat în jur de 350 din București, am primit foarte multe solicitări din țară și din diaspora, cei din diaspora vin organizați, mi-au cerut în jur de 120 de bilete. Avem 820 de bilete, 820 de bilete s-au dat”
Stadionul lui CFR Cluj se umple când joacă Steaua (n.r. FCSB), știți foarte bine, oriunde jucăm umplem stadionul, chiar dacă aș pleca singur din București, când ajung acolo suntem 2.000-3.000, doar să ne dea biletele. Aici e problema, dacă ne-ar da voie pe stadionul Ghencea, normal acolo e casa noastră, atunci vedeți că meci de meci vor fi 15.000-18.000.
Pe Național Arena, la ora asta suntem cei mai mulți suporteri la fiecare meci. Noi insistăm, eu insist foarte mult la Gigi să facă cerere pentru a juca acolo, a fost făcută una și a fost respinsă. Noi sperăm să jucăm și acolo, mi se pare corect ca pe acel stadion făcut din bani publici să joace toată lumea”, a spus Gheorghe Mustață, potrivit sport.ro.
FCSB nu a mai bătut-o pe CFR, în Gruia, din 2014
FCSB nu a mai câștigat pe terenul lui CFR Cluj din august 2014. Era sezonul ultimului titlu cucerit de roș-albaștri. De atunci, formația din Gruia a adunat patru campionate la rând. Echipa lui Gigi Becali a fost mai mereu pe locul al doilea.
Cele două rivale sunt despărțite de cinci puncte. FCSB ar arunca în aer lupta la titlu dacă câștigă pe terenul CFR-ului. În cazul unui succes al clujenilor, echipa lui Dan Petrescu ar lua o opțiune serioasă la trofeu. Un egal ar pătra suspansul până în ultima etapă.
- Gigi Becali se teme de arbitrajul lui Istvan Kovacs
- CFR – FCSB e duminică, de la 20:30, în timp real pe www.as.ro
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY