Cum au ajuns Alex Băluţă şi Denis Haruţ să fie OUT din lotul FCSB-ului. Detalii despre Florinel Coman şi Vlad Chiricheş
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 17.02.2024, 20:16
Mihai Stoica a dezvăluit cum au ajuns Alex Băluţă şi Denis Haruţ să fie OUT din lotul FCSB-ului pentru meciul cu U Cluj. Preşedintele Consiliului de Administraţie al vicecampioanei României a anunţat ce au păţit cei doi jucători. Ambii s-au îmbolnăvit de la copiii lor.
Alex Băluţă era într-o formă de zile mari şi devenise favoritul lui Gigi Becali. Mijlocaşul ofensiv a decis victoria în meciul cu Sepsi, dar are şanse infime să poată fi recuperat până la disputa cu „şepcile roşii”.
Cum au ajuns Alex Băluţă şi Denis Haruţ să fie OUT din lotul FCSB-ului
În schimb, Elias Charalambous se poate baza pe Florinel Coman. „Mbappe” şi-a revenit şi este apt pentru a fi titular pe Cluj Arena.
„Băluţă a contactat un Rotavirus de la fetiţa lui, iar şansele ca el sa facă deplasarea sunt minime. Mâine se decide, dar nu prea cred. Coman este Ok. Haruţ s-a îmbolnăvit de scarlatin de la fetiţa lui. Nu cred că pot nega cât de mult îl apreciez pe Denis Haruţ, dar omul este accidentat. Mai are o lună de stat. Chiricheş va reveni în prima sau a doua etapă din play-off”, a declarat Mihai Stoica la orangesport.ro.
U Cluj – FCSB va fi luni, de la ora 20:30, şi va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe AS.ro. Roş-albaştrii îşi pot reface avansul de 9 puncte faţă de Rapid, în cazul unei victorii.
Gigi Becali anunţase că Alex Băluţă nu mai poate fi scos din primul 11. Era încântat de jucătorul cu 3 goluri şi 4 pase decisive în această ediţie a Ligii 1.
„Băluță e primul, cu el încep echipa, nu cu Florinel Coman. La mine, dacă muncești și nu pierzi mingea… El aleargă, face faza defensivă, îmi place de el atacant, dar problema e că se apară foarte bine acolo în dreapta și îl las acolo.
Are o clauză mică, acolo… 500.000. Nu pleacă el, e prost să plece? Ce clauză să-i pun unui jucător de 30 de ani?”, a spus Gigi Becali pentru fanatik.ro.
Alexandru Pantea s-a accidentat la antrenamente
Un titular de la echipa patronată de Gigi Becali poate lipsi pentru o perioadă lungă de pe teren, după ce s-a accidentat la un antrenament al roș-albaștrilor.
Este vorba despre Alexandru Pantea, fundașul care se încadrează la regula U21, fiind souluția lui Elias Charalambous pentru acest post. Acesta a lipsit doar la 5 meciuri ale FCSB-ului, de la startul actualului sezon.
Totuși, potrivit informațiilor oferite de sursa citată anterior, acesta s-a accidentat serios și va efectua un RMN, luni, pentru a se stabili cât va lipsi de pe teren. Totuși, oamenii din staff-ul vicecampioanei se tem că ar fi vorba de o ruptură a ligamentelor încrucișate.
În cazul în care acest scenariu se va adeveri, sezonul lui Alexandru Pantea va fi, practic, încheiat. În medie, recuperarea după o astfel de accidentare durează între 6 și 9 luni.
Singurele două variante pentru regula U21, din lotul obișnuit al roș-albaștrilor, sunt Octavian Popescu și Eduard Radaslavescu, jucători care nu l-au impresionat pe Gigi Becali, în ultima perioadă.
„Perla” patronului a ratat duelul cu Sepsi, încheiat cu scorul de 1-0 în favoarea roș-albaștrilor, din cauza unei dureri resimțite după partida cu Farul Constanța, de pe Arena Națională.
- Mihai Stoica a anunţat de ce Alex Băluţă şi Denis Haruţ sunt OUT din lotul FCSB-ului
- Ce s-a întâmplat la liderul Ligii 1
- Sporting - Benfica e duminică, de la ora 22:30, live în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY